Pe perioada stării de urgență ni s-a cerut să ieșim cât mai rar din case și doar pentru cumpărături de strictă necesitate, probleme de sănătate sau mers la muncă. Am încercat, cu ajutorul specialiștilor, să elaborăm un ghid de bune practici pentru cumpărăturile din magazine, cele online sau comenzile de la restaurante, astfel încât să reducem riscul de infectare cu noul coronavirus.
Statul a impus reguli de distanțare socială, astfel încât riscul de infectare cu noul coronavirus să fie cât mai mic.
Libertatea vă prezintă ce trebuie să facem atunci când facem cumpărături, astfel încât să reducem riscul de contagiune.
Care sunt riscurile din magazine
Noul coronavirus se propagă atunci când o persoană infectată strănută sau tușește, iar picături minuscule de salivă ajung în atmosferă sau pe obiecte.
Acestea pot provoca infectare dacă sunt inhalate sau dacă atingem o suprafață care a fost contaminată.
Din această cauză, mersul la cumpărături presupune riscuri, iar distanțarea socială este necesară. Multe magazine au afișe prin care cer respectarea regulilor, iar altele le repetă prin boxe.
Supermarketurile sunt “locurile ideale” pentru a contracta virusul, spune Sally Bloomfield, profesoară la Școala de Igienă și Medicină Tropicală din Londra, <a href=”https://www.bbc.com/news/science-environment-52040138″>citată de BBC</a>.
“Mulți oameni ating și înlocuiesc obiecte, benzile de la casele de marcat, cardurile, tichetele de parcare, butoanele bancomatelor, bonurile… Ca să nu mai zic de apropierea altor oameni”, spune ea.
Ghid de cumpărături
Libertatea a vorbit cu Paul Anghel, directorul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). În continuare, sfaturile acestuia pentru siguranța cetățenilor:
• Totul pleacă de unde cumpărăm. Să nu mai cumpărăm de la persoane fizice, asta trebuie să fie literă de lege! Nu mai trebuie să cumpărăm de la oameni de metrou, nu din portbagaj de la cineva, pe marginea câmpului sau de la speculanți. • Folosiți mănuși, dacă aveți, plus măști, ochelari, vizetă. • La intrarea în magazin ar trebui să ne dezinfectăm. Să trecem prin covorașul îmbibat cu dezinfectant atât cu picioarele, cât și cu căruciorul. • Să nu mai pipăim produsele decât cu mănuși. Am vorbit cu reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) să pună la dispoziție mănuși în zonele de legume și fructe. • Nu punem mâna pe șapte pâini dacă nu sunt ambalate. Folosim mănușile de la raft! La fel la legume și fructe. • La zona de feliate să cumpere produse vidate. Dacă vânzătoarea nu are elemente de protecție, adică mască, mănuși, nu mai cumpărăm. • Atât în magazin, cât și la casa de marcat, să păstrăm distanța de 1-2 metri. • Plătiți cu cardul! Cash-ul este purtător de microbi. • După ce ajungem acasă să nu punem sacoșa pe masă! Aceasta fie trebuie pusă undeva unde dezinfectăm, fie o aruncăm. • Ne spălăm pe mâini cel puțin 20 de secunde cu apă și săpun și ne dezinfectăm. • Dacă avem ambalaje – carton, plastic, hârtie – le rupem, tot cu mănuși. Apoi le aruncăm la gunoi și le ducem la ghenă, de preferat în aceeași zi. • Legumele și fructele trebuie spălate. De preferință, în frigider trebuie să existe o delimitare între acestea și carne. • Citiți etichetele! Dacă au fungicid, coaja se aruncă. • Înainte de a găti, să vă spălați bine pe mâini. • Carnea trebuie tratată termic, adică fiartă, prăjită sau friptă.
Ce facem la cumpărăturile online
• La cumpărăturile de pe internet trebuie să atragem atenția curierului că trebuie să păstrăm distanța. • Este recomandat, din nou, să plătim cu cardul. • După ce am luat produsul e bine să stropim ambalajul cu dezinfectant. După ce îl desfacem, aruncăm ambalajul (plastic, carton, hârtie).
Ce mai este important
• Să cumpărăm numai cât avem nevoie, nu în exces, din două motive: cei care vin după noi să aibă și ei ce lua și, pe de altă parte, să nu facem risipă alimentară, adică să nu se strice mâncarea acasă. • Între orele 11-13 să nu ieșim la cumpărături, deoarece atunci au voie cei de peste 65 de ani. • Să le acordăm prioritate dacă îi vedem la case, deoarece trebuie să ajungă acasă în intervalul orar amintit. • Să nu intrăm în magazine dacă vedem pe cineva că tușește, este febril sau transpiră.
Recomandări pentru magazine
• Operatorii să facă dezinfecția cărucioarelor și coșurilor cât mai des. • Cel puțin o dată pe zi să facă dezinfecția la culoare și cât de des la banda de la casa de marcat. De preferat să fie un burete cu dezinfectant care să curețe banda atunci când aceasta funcționează. • La zonele de vânzare asistată, cum ar fi cele de pește și carne, să pună benzi de delimitare, astfel încât oamenii să nu poată să pună mâna pe produse.
Ce facem cu mâncarea comandată de la restaurante?
Livrările acasă sunt mai puțin riscante decât mersul la supermarket. Totuși, există riscul contaminării de pe suprafața oricărui fel de mâncare, a ambalajelor sau chiar de la livrator, scrie BBC.
Dr. James Gill, de la Warwick Medical School, spune că ștergerea oricărei suprafețe cu dezinfectant pe bază de clor va inactiva virusul în mai puțin de un minut.
Cât despre mâncarea de restaurant livrată acasă, profesoara Sally Bloomfield spune că aceasta ar trebui pusă într-o farfurie proaspăt spălată, iar ambajalul, aruncat.
Și, evident, ar trebui din nou să ne spălăm pe mâini!
“Luați mâncarea din recipient cu o lingură și mâncați-o cu un cuțit și furculiță – nu cu degetele”, spune Bloomfield.
În aceste circumstanțe, ar trebui să comandăm mâncăruri proaspăt gătite și calde, nu reci și nepreparate.
Cei extragrijuli ar putea să își încălzească încă o dată mâncarea. “În cazul unei pizza, de exemplu, poți chiar să o mai pui în cuptorul cu microunde pentru două minute”, mai arată Bloomfield.