Est News

Comisia Europeană îl contrazice pe Donald Trump pe tema „medicamentului revoluționar” anti-coronavirusOtopeanu Cristian

Comisia Europeană a anunţat că nu există dovezi că hidroxiclorochina, medicament promovat de Donald Trump drept un tratament miraculos împotriva coronavirusului, este eficientă în tratarea acestei infecţii mortale.

Donald Trump a susţinut în ultima vreme că hidroxiclorochina, medicament anti-malarie, s-ar putea număra printre tratamentele „revoluţionare din istoria medicinei” prin potenţialele sale efecte împotriva COVID-19.

Însă Comisia Europeană neagă acest lucru.

„Eficienţa hidroxiclorochinei în tratamentul pentru pacienţii cu coronavirus nu a fost dovedită până acum”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, bazându-se pe opinia Agenţiei Europene pentru Medicamente.

Purtătorul de cuvânt al CE a mai spus că nu există dovezi nici privind efectele pozitive ale clorochinei, un alt medicament împotriva malariei, care este de asemenea testat pentru o potenţială utilizare împotriva COVID-19, a relatat Agerpres.

Donald Trump: „Hidroxiclorochina poate fi testată pe oamenii care mor. Dacă merge, este extraordinar. Dacă nu…”

Acum câteva zile, preşedintele american Donald Trump a declarat că hidroxiclorochina poate fi testată inclusiv pe „oamenii care sunt într-o situaţie gravă, care mor”, nu doar în experimente de laborator.

„Hidroxiclorochina este un medicament foarte puternic pentru anumite afecţiuni. A fost folosit cu succes şi avem motive să credem că poate fi folosit cu succes şi aici (n.r. pentru coronavirus). Avem pandemie. Avem oameni care mor acum. Dacă intrăm în laboratoare şi testăm, ia mult timp. Putem testa chiar acum pe oameni care sunt într-o situaţie gravă, care mor. Dacă merge, am făcut un lucru extraordinar. Dacă nu, ştiţi cum este, am încercat”, a spus Donald Trump într-o conferinţă de presă.

Exit mobile version