Est News

Viața în penitenciar în timpul epidemiei de coronavirus. Cum simt deținuții restricțiile și la ce drept au refuzat de bunăvoie, ca să nu se infectezeIspas Livia

Epidemia de coronavirus a schimbat și viața din penitenciare. Cei peste 20.000 de deținuți nu mai primesc vizitele familiilor de două săptămâni, nu mai muncesc de aproape o lună și nici nu mai participă la activități educative și de formare profesională.

Pot însă să vorbească zilnic cu psihologii și asistenții sociali și au dreptul să discute zilnic mai bine de o oră la telefon. În schimbul vizitelor acasă, își pot vedea familiile online.

Deținuții au înțeles că așa sunt în siguranță și, ca să nu existe riscuri de infectare, nu mai cer nici să meargă pentru investigații medicale la spitalele publice, a declarat pentru Libertatea Sorin Dumitrașcu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.

În afara incidentului din Penitenciarul Satu Mare, unde trei deținuți au murit și alți doi au ajuns în stare gravă la spital, în urma unui incendiu provocat după suspendarea vizitelor, în penitenciare este liniște acum.

”A trecut mai bine de o lună de la primul caz de coronavirus confirmat în România și în penitenciare nu avem nici un caz de infecție cu COVID-19. Reacția deținuților, după măsurile restrictive, e bună”, spune liderul sindical Sorin Dumitrașcu, într-un interviu pentru Libertatea.

Deținuții sunt calmi, liniștiți, înțeleg cumva că dacă nu intră virusul la ei, sunt în siguranță acolo.

Sorin Dumitrașcu:

România are, până joi 2 aprilie, aproape 2.800 de persoane infectate cu COVID-19, dintre care doar 267 s-au vindecat și au fost externate.

În celule se dezinfectează zilnic

Toate penitenciarele au stocuri de mănuși, măști și dezinfectanți și au luat măsuri preventive dispuse de Administrația Națională a Penitenciarelor. Doar trei penitenciare au avut probleme de aprovizionare, pentru că au comandat mănuși și măști, dar au dat de ”furnizori neserioși, care au luat comanda și nu au mai mai livrat-o”.

”Încep să conșientizeze toți, încet-încet. Acum sunt măsuri preventive, pentru că în nici un penitenciar nu există cazuri de coronavirus”, a adăugat Dumitrașcu.

El a precizat
că deținuții au dezinfectant în celule, unde acum sunt nevoiți să petreacă mare
parte din timp.

Celulele
și holurile sunt dezinfectate zilnic și se ia în calcul ca, în perioada
următoare, dezinfecția să de facă din 4 în 4 ore pe timpul zilei.

”Este o
comunitate închisă și toată lumea e foarte atentă la asta”, a adăugat
Dumitrașcu.

Cum s-a schimbat viața deținuților în
starea de urgență

Începând din 16 martie, de când România a intrat în stare de urgență, deținuții nu mai au dreptul să primească vizite și nici nu mai pot ieși din penitenciar în permisii.

Pot însă să vorbească mai mult timp la telefon cu familia: 45 de minute deținuții care execută pedeapsa în regimul de maximă siguranță și 75 de minute ceilalți deținuți.

Iar ca să compenseze suspendarea vizitelor, pot purta convorbiri on-line cu familia.

Familiile
nu mai pot aduce pachete la vizite, dar le pot trimite la penitenciar, unde
sunt dezinfectate și, după verificare, ajung la deținuți.

Toate s-au schimbat acum în penitenciare. Nu doar că s-au suspendat vizitele, dar deținuții stau mai mult în celule, din motive de protecție. S-au redus și activitățile școlare, educative.

Sorin Dumitrașcu:

Deținuții
nu mai muncesc în această perioadă, ceea ce înseamnă că nici nu pot beneficia
de zile scăzute din pedeapsă.

Transferurile deținuților între penitenciare s-au suspendat și ele, cu excepția situațiilor excepționale.

”Munca deținuților la furnizor este suspendată de o lună. Cum stă tot românul acasă, în autoizolare, așa trebuie să stea și deținutul, mai mult în celula lui”, a adăugat Dumitrașcu.

După ce
s-au luat măsuri restrictive, deținuții nu au cerut mai mult decât înainte să
stea de vorbă cu psihologul, cu asistentul social sau cu un preot.

”Un psiholog
sau un asistent social trece pe la ei zilnic sau ori de câte ori este nevoie.
Deținuții au oricum nevoie de genul acesta de asistență, dar în perioada asta
chiar au nevoie și mai mult de sprijin”, a mai spus Sorin Dumitrașcu.

Stare de alertă și de prudență la nivel ridicat

Peste 20.600 de persoane sunt acum încarcerate în cele 40 de penitenciare, două centre de reeducare și două centre educative.

În cele două săptămâni de stare de urgență, numărul noilor deținuți nu a crescut semnificativ, ”peste ritmul normal”, și nici nu au plecat prin liberare condiționată mai mulți decât înainte de epidemia de coronavirus, spune Dumitrașcu.

În penitenciare exista și înainte de epidemia de coronavirus un deficit de angajați. Acum însă, penitenciarele se gândesc și să aibă două sau trei schimburi de rezervă, să fie în 24 de ore cinci sau șase schimburi. Asta pentru situația în care un schimb s-ar contamina și ar trebui să stea acasă în izolare 14 zile.

Se ia în calcul orice scenariu. E o problemă, pentru că nu avem câți oameni trebuie. Dacă se contaminează un schimb dintr-un penitenciar, asta înseamnă 20-25 de oameni odată, care trebuie trimiși acasă în izolare sau în carantină.

Sorin Dumitrașcu:

Liderul
sindical spune că o soluție ar fi angajarea elevilor din școlile de agenți de
penitenciar, în perioada următoare, timp de șase luni, pentru că oricum e
suspendată școala prin efectul stării de urgență.

”Ar fi
cam 240 de oameni și, chiar dacă nu e mult, este un plus, sunt 10 schimburi”, a
adăugat Dumitrașcu.

Riscul de a te infecta cu coronavirus în spitale e acum mare

Înainte
de epidemia de coronavirus, mulți deținuți care sufereau de anumite boli cereau
să fie duși în spitalele de stat pentru investigații medicale sau pentru
intervenții chirurgicale. Deținuții erau sub pază cât timp stăteau în spital,
ceea ce însemna că 3-4 angajați din penitenciar stăteau cu ei.

”Acum, deținuții refuză să mai meargă în spitale civile pentru investigații de specialitate și spun că preferă să le facă după ce trece epidemia. Din păcate, dacă mergi în spitalele de stat acum, riscul de a te intecta e mai mare, pentru că nu ai cum să te protejezi eficient”, a mai spus Dumitrașcu.

Exit mobile version