În perioada în care autoritățile atrag atenția cât de importantă este igienă în lupta cu răspândirea coronavirusului, iar televiziunile difuzează din oră în oră clipuri de interes public cu recomandarea ca oamenii să se spele cât mai des pe mâini, în România există oameni pentru care apa rămâne un lux.
100 de familii locuiesc într-o comună devenită oraș, la o aruncătură de băț de Pitești și împart zonele comune ale unor blocuri măcinate de timp și nepăsare, gătesc pe holuri și se spală la lighean. Mulți dintre ei sunt bătrâni de peste 65 de ani.
”Vă adresez acest e-mail în speranța că cineva îsi va întoarce fața către acest bloc cu condiții precare. Încercam să păstrăm igiena, dar nu avem duș, toaletele sunt focare de infecție, nu avem unde să ne spălăm hainele, ne e teamă să nu ne îmbolnăvim”, așa a sunat strigătul de ajutor al lui Răzvan, unul dintre puținii tineri care locuiesc în ”blocurile grecești” din orașul Ștefănești, județul Argeș.
Locul unde totul e comun
„Uitați, om bătrân care șade în pat la 80 de ani. Am cumpărat aici că n-aveam
unde să mă duc. Unde să mă duc, mamă? Unde era să mă duc?”, spune doamna
Niculina, deschizând ușa camerei ca să-l putem vedea pe soțul ei învelit în
pat, cu căciula trasă pe frunte.
6, 12, 13, 15, 16. Sunt numerele „blocurilor grecești”, nici unul norocos.
Doamna Niculina stă de aproape 20 de ani în, simbolic vorbind, cel mai
ghinionist, în 13, la parter, în capătul unui hol lung unde sunt vreo 15 camere
mici. Mai mici decât o garsonieră din Rahova.
Sunt chiar în centrul Ștefăneștiului, o fostă comună devenită oraș în 2004. E la doi pași de Pitești.
Pe oricine întrebi în Ștefănești de blocurile grecești, îți zâmbește amar și dă din cap. „Știu ce e acolo”, parcă ar spune.
Clădirile cu două etaje și parter, construite în 1949, în care au locuit refugiați politici din Grecia, amintesc de niște cămine studențești neîntreținute. Tencuiala e căzută până la cărămidă, geamurile sunt sparte și au ramele din lemn crăpate, iar ușile de la intrări lipsesc cu desăvârșire. Cine a avut de unde, și-a tras cablu TV în cameră și și-a pus antenă. Cine nu, s-a mulțumit să lege o sârmă de-o parte și de alta a geamului, afară, pentru a-și întinde rufele la uscat.
Doar două băi sunt pe fiecare etaj, iar locatarii le împart frățește. Împart cele două chiuvete la care curge doar apă rece, și cele două veceuri turcești din ceea ce a fost cu zeci de ani în urmă fontă albă. Acum e înnegrită, spartă, iar bazinul atârnă într-o parte, de parcă ar urma să se desprindă de tot din peretele mucegăit.
Dușuri au fost demult, dar acum și țevile prin care trecea apa prin perete, la duș, au dispărut. Oamenii se spală în mijlocul camerei, la lighean, în cădițe de copii, care cum poate.
„Totul e comun, doar venim, luăm apă și ne folosim de ea în casă, în casă
ne spălăm, la lighean”, spune Georgeta.
Cinci oameni într-o cameră
Are 33 de ani și lucrează la ADP-ul orașului, la fel ca cei mai mulți dintre locatarii din blocul 13.
Are cinci copii, cel mai mare de 16 ani, și toți dorm într-o singură cameră de câțiva metri pătrați, pe o canapea extensibilă. Ea și soțul ei dorm într-o altă cameră.
A reușit să cumpere pe același etaj două camere una lângă alta și un spațiu îngust, lângă toalete, unde a amenajat ceea ce numește bucătărie – a pus acolo o masă, farfurii și o plită, ca să poată găti.
Ea se consideră norocoasă. La fel ca doamna Niculina, care și-a luat
balconul de la parter și l-a transformat în bucătărie, cu masă, aragaz,
frigider și dulap pentru alimente.
„Eu stau cu fata, e bolnavă cu capul, are handicap, n-are nici pensie, nici ajutor, nimic”, spune o altă bătrână, în timp ce printre picioarele ei se strecoară o pisică pătată.
Ea nu și-a permis mai mult. Din 1997 e acolo și doarme în aceeași cameră cu fiica ei cu handicap și cu prietenul acesteia. Trăiesc toți trei din pensia de 700 de lei a bătrânei și din ce mai câștigă bărbatul, la munca cu ziua.
Jumătate chiriași, jumătate proprietari
În blocurile grecești, cinci la număr, așezate ca într-un mic cartier, sunt garsoniere, dar și apartamente cu două sau trei camere. De-a lungul anilor, clădirile s-au plimbat de la o instituție la alta, la firme private, ajungând, în cele din urmă, la Consiliul Local al Primăriei Ștefănești.
„Ei nu au locuit acolo inițial. Au stat în altă parte, la Golești. Ce știu
este că au fost inundații la un moment dat și au fost nevoite autoritățile să-i
mute pe oameni. Camerele au fost date unor persoane mai defavorizate, pe
criterii sociale”, explică primarul orașului Ștefănești, Ioana Dumitru.
Locuințele au început, astfel, să funcționeze ca locuințe sociale, fără să fie, însă, unele. Chiria aici este între 17 lei, pentru o garsonieră, și ajunge la aproximativ 30-40 de lei pentru un apartament.
O parte dintre cei care s-au mutat acolo au cumpărat, de la Consiliul
Local, locuințele. Achiziția unui apartament s-a decis prin Hotărâre de Consiliu
Local. Ultima schimbare de proprietar a fost în 2014. De atunci, CL nu a mai
aprobat vânzarea niciunei locuințe.
Acum, primăria mai deține 90 de camere în cele cinci ”blocuri grecești”, pentru care oamenii ar trebui să-i plătească chirie. Doar că nu toți o fac. Mulți au contractele expirate, în timp ce alții nu au mai plătit chiria de ani buni.
„Nu e nici cal, nici măgar acolo, e un fel de catâr: jumătate are
Consiliul Local, jumătate sunt proprietari”, spune primarul.
Despre cele 32 de familii care nu au mai plătit chiria spune că nu le dă
afară încă, „ar fi inuman acum”, însă dosarele sunt pregătite să ajungă în
instanță.
„Eu nu îmi las copilul să meargă la veceul comun”
Cine e proprietar, a putut să facă ce modificări a vrut în casă. Așa, unii au pus bani deoparte și și-au pus termopane, alții și-au făcut toaletă în cameră, alții au cumpărat balconul și l-au transformat în baie.
„Ne-am descurcat cum am putut și noi. Noi facem curat, noi spălăm pe hol, noi spălăm baia, toaletele, nu avem nici dușuri, țevile sunt ruginite”, spune o femeie.
Cu banii ei și cu cei doi-trei lei pe care i-a mai strâns de la locatarii
de pe etajul la care stă, a cumpărat dezinfectanți și soluții de curățat, ca să
spele baia și holul. Face curat în fiecare zi, spune ea, „cine altcineva să
facă?”.
„Eu pe fii-mea nu o las să meargă la veceu la baia asta, chiar dacă eu o spăl.
Face la găleata”, mărturisește femeia, arătând spre o găletușă mică, albă, de
la ușa camerei în care doarme fiica ei de 14 ani. Într-o altă cameră doarme ea
cu soțul.
„Primărița nu a făcut nimic pentru noi, dar a zis aoleu, cum stați în condițiile
astea?”
Răzvan locuiește singur într-o cameră cu pereți roz. Abia s-a întors, de câteva luni, din Olanda, unde a lucrat în ultimii ani. Acum, cu pandemia, nu își mai găsește de muncă, iar „bruma” de bani cu care s-a întors din străinătate se va termina curând. Și-ar dori ca autoritățile locale să-și întoarcă privirea și către ei, cei din „blocurile grecești”.
„Nu a făcut nimeni nimic pentru noi aici. Eu ca eu, dar oamenii ăștia sunt
bătrâni, stau singuri, n-au pe nimeni, trăiesc din pensii mici”, spune Răzvan,
care se plânge că de când s-a întors, nu a văzut nici un asistent social care
să aducă pachete cu alimente pentru cei vulnerabili.
Să știți că primărița nu a făcut nimic în toți anii aceștia. A zis că face, am băgat-o eu personal prin blocuri. Și i-am arătat și a zis aoleu, cum puteți sta în aceste condiții, cum puteți să faceți, cum puteți să dregeți. Că o să facem, o să facem, de unde?
Locatară:
Primarul: „Nu putem face nimic fără acordul proprietarilor”
Conflictul dintre locatarii din ”blocurile grecești” și autoritățile locale este unul vechi și pare fără sfârșit. Unii sunt revoltați că nu sunt ajutați, ceilalți ridică din umeri și spun că primii nu vor să primească sprijin.
Primarul orașului Ștefănești, Ioana Dumitru, spune că a încercat să acceseze fonduri europene ca să reabiliteze toate cele 25 de blocuri din oraș, dar proiectul a picat, unul dintre motive fiind că proprietarii nu și-au dat acordul.
Conform legii, dacă un singur proprietar refuză lucrările de reabilitare,
primăria nu poate interveni cu nicio lucrare.
„Am făcut nu știu câte ședințe ca să le explicăm ce avem de făcut. Nu
ne-am înțeles cu ei. Am încercat să le spunem că le schimbăm acoperișul,
conductele, tot. Blocurile sunt foarte vechi și au nevoie de reparații, dar oamenii
nu se organziează”, spune edilul PSD.
De ce refuză? „Și-au pus singuri termopane, ar însemna ca noi să le schimbăm și zic nu, că noi am dat banii pe ele”.
Mereu au fost probleme în cartierul grecesc, afirmă primarul. Reclamații
peste reclamații la poliție din blocurile vecine pentru scandaluri, au făcut și
descinderi anul trecut pentru că erau persoane care stăteau ilegal acolo, în
camerele nelocuite.
Nici conducerile vechi ale primăriei nu s-au implicat prea mult pentru a face ceva cu situația de acolo, spune edilul, dar nici oamenii nu au știut să păstreze.
Sunt responsabili pentru bunurile lor, inclusiv pentru ce au la comun, proprietar și chiriaș deopotrivă.
Ioana Dumitru, primarul orașului Ștefănești:
