Est News

Alertă în sectorul privat: următoarele săptămâni vin cu firme închise și salariați trimiși în șomaj!

de Dănuț CIOBANU 

Criza coronavirusului pune pe butuci majoritatea afacerilor din județul Vaslui. Un procent de 70% din antreprenorii locali susțin că sunt afectați de pandemie, iar în perioada următoare tot mai multe societăți comerciale își vor diminua activitatea sau se vor închide. Mai mult, trecerea angajaților din privat în zona de șomaj tehnic va lua amploare în următoarele săptămâni.

Criza cu care se confruntă mediul privat din cauza pandemiei de coronavirus se va accentua în perioada imediat următoare. Pe de o parte, multe domenii de activitatea s-au închis în urma adoptării până la această dată a mai multor ordonanțe militare. Pe de altă parte, o serie de firme și-au restâns activitatea ca urmare a îngrădirii deplasării oamenilor, transportului, diminuarea cererii de produse etc. Într-un astfel de context, criza nu poate fi atenuată în condițiile în care antreprenorii nu posibilitatea să dinamizeze activitatea economică.

Ovidiu Copacinschi, președintele Asociației Patronale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii Vaslui, a spus că în săptămânile viitoare tot mai multe societăți comerciale își vor diminua activitatea sau se vor închide.

”Ne aducem aminte că au fost anulate contractele de muncă cu normă parțială. Acum ar fi fost bune acest tip de contracte, pentru păstrarea salariaților. Firmele trebuie să își păstreze personalul pentru a putea să reia imediat ciclul de producție atunci când pandemia va trece. Acum nu știm cât va dura, ce se va întâmpla în continuare, suntem în ceață! Am discutat cu mulți antreprenori și un procent de 70% susțin că sunt afectați de criza coronavirusului, ceea ce este enorm. Veniturile vor scade, la fel și colectările la bugetul de stat și cele locale. Ne mai confurntăm și cu o anumită stare psihică a populației care agravează situația”, a precizat Ovidiu Copacinschi.

Cât privește modul în care mediul bugetar este afectat de criza de coronavirus, oamenii de afaceri sunt rezervați.

”Noi suntem mobilizați să ne salvăm pe noi. Cei care au atribuții să hotărască ce e corect și e bine în legătură cu mediul bugetar. Perspectivele nu sunt cu speranță, pozitive, iar trecerea în zona de șomaj tehnic a lucrătorilor din privat va fi tot mai mare. Acest lucru va dezechilibra activitățile economice, lucru care ne intrigă foarte mult. Din păcate, doar putem să constatăm aceste lucruri”, a mai spus Ovidiu Copacinschi.

Angajatorii din județul Vaslui au început să suspende contractele individuale de muncă ale salariaților, în conformitate cu dispozițiile din Codul Muncii și operarea acestora în Revisal. Conform datelor Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui, au fost suspendate 2.700 contracte de muncă. Conform procedurii legale, angajatorul, și nu angajații, va face toate demersurile privind șomajul tehnic și se va adresa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Munca Vaslui pentru a primi fondurile necesare plății indemnizațiilor de șomaj tehnic destinate angajaților.

 

 

 

 

 

Exit mobile version