Est News

Copil de 13 ani, intoxicat cu medicamente, transferat în stare gravă la un spital din Iași

Un copil de 13 ani, din județul nostru, a ajuns în stare gravă la Spitalul de Pediatrie Iași, în urma unei intoxicații cu medicamente. Transferul său la unitatea medicală ieșeană s-a făcut cu un elicopter SMURD.

Alertă la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, acolo unde un copil de 13 ani a ajuns în stare gravă în urma unei intoxicații cu medicamente. Întrucât starea de sănătate a băiatului se degrada continuu, medicii au stabili că este necesar transferul său la o unitate spitalicească specializată din Iași. În consecință, s-a solicitat sprijinul elicopterului SMURD din capitala Moldovei.


Ambulanța de terapie intensivă mobilă a transportat copilul de la Unitatea de Primiri Urgențe a SJU la locul de aterizare al elicopterului, într-o zonă special amenajată din municipiul Vaslui. De asemenea, așa cum prevede procedura în astfel de situații, o autospecială de stingere cu apă și spumă a asigurat în zonă măsurile necesare de prevenire și stingere a incendiilor”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, Ionuț Piruș.


Copilul de 13 ani a ajuns cu elicopterul SMURD, în cursul după-amiezii de luni, la Spitalul pentru Copii ”Sfânta Maria” Iași. (Ionuț PREDA)

Exit mobile version