Dacă numărul pacienților îmbolnăviți de coronavirus a început să scadă ușor, nu același lucru se poate spune de cei care sunt în prima linie a pandemiei, scrie Agerpres.
În Italia, numărul deceselor în rândul cadrelor medicale din cauza COVID-19, boala provocată de noul coronavirus, a ajuns joi la pragul de 100, relatează dpa.
Ultima victimă este o femeie de 62 de ani, medic de familie în oraşul Mira, în provincia Veneţia, a anunţat asociaţia medicilor Fnomceo.
Italia este copleşită de epidemia de coronavirus, iar personalul medical nu a beneficiat întotdeauna de materiale de protecţie adecvate, precum mănuşi şi măşti.
„Fiecare victimă a lăsat o cicatrice profundă în inima fiecărui medic italian”, a declarat preşedintele Fnomceo, Filippo Anelli, într-un comunicat.
„Deficienţele şi omisiunile organizaţionale sunt dificil de înţeles şi chiar mai dificil de justificat în lumina acestor cifre tragice”, a adăugat el.
Sâmbătă, Carlo Palermo, şeful sindicatului medicilor Anaao Assomed, a vorbit despre 120 de decese în rândul personalului medical, dintre care 80 de medici şi 40 de asistente şi infirmiere.
Miercuri, Italia a raportat aproape 140.000 de cazuri de coronavirus, cu aproape 10% din cazuri – 13.522 – membri ai personalului medical