Est News

O meta-analiză confirmă: Măștile de protecție ne pot apăra de coronavirus și e important să le folosimNegrilă Cristina

Am pierdut startul cu măștile de protecție. Dar încă nu e prea târziu – deși oferă doar o protecție parțială, aceste măști pot fi foarte utile. Dacă începem să purtăm măști de protecție, putem reduce răspândirea coronavirusului, ne spun specialiștii.

Dacă acum o lună doar organizațiile medicale din anumite țări din Asia recomandau purtarea măștilor de protecție, acum aproape toate organizațiile de sănătate din lume recomandă acest lucru. Motivul? Un pic de protecție este mai bună decât nimic. 

Chiar și măști improvizate din materiale cum ar fi bumbacul pot oferi un nivel de protecție sesizabil, și în cazul unui virus contagios precum noul coronavirus, pot fi cruciale.

<strong>Studiul nostru arată că măștile purtate chiar și de oameni neinfectați poate reduce răspândirea virusurilor respiratorii cu 65%, scriu autorii.</strong><br>

Noul studiu (care poate fi citit pe platforma medRxiv) a pus cap la cap rezultatele a 21 de studii anterioare care au analizat eficiența măștilor medicale. Au fost incluse doar studiile care prezentau date clare și care urmau protocoale clinice bine definite.

Acest tip de meta-analiză (practic un studiu de studii) este foarte important deoarece oferă o perspectivă mult mai cuprinzătoare în vreme ce studiile individuale pot oferi uneori informații contradictorii.

Rezultatele arată că, dacă sunt purtate corespunzător, măștile pot juca un rol extrem de important în oprirea răspândirii virusurilor respiratorii.

În medie, cercetătorii scriu că măștile de protecție reduc răspândirea virusurilor cu 65%. Măștile pot oferi protecție și pentru purtător, dar mai ales pentru cei din jurul purtătorului. 

Mai mult decât atât, în cazul COVID-19, protecția pare să fie și mai pronunțată. Dacă protecția oferită în fața virusurilor gripale este de 45%, iar în fața SARS (un alt coronavirus) de 74%, măștile pot preveni transmisia noului coronavirus în 96% din cazuri.

<strong>Studiul nostru sugerează că măștile de protecție pot juca un rol important în eforturile de a suprima răspândirea virusurilor respiratorii.</strong><br>

Trebuie spus că studiul nu a fost încă supus procesului de peer-review, deci nu a fost încă verificat de experți pentru publicare. Concluziile, însă, sunt foarte similare unui studiu anterior, din 2009.

Măștile de protecție nu ne fac invulnerabili în fața virusurilor, dar din ce în ce mai multe dovezi sugerează că ne pot fi de un real folos în lupta cu COVID-19.

LIBERTATEA PUBLICĂ ARTICOLE DE ȘTIINȚĂ. În plină criză provocată de pandemia de coronavirus, mai mult ca oricând cititorii au nevoie de informație științifică de calitate, prezentată limpede. Libertatea a deschis o serie de colaborări cu jurnaliștii români de la publicația ZME Science, o platformă independentă de jurnalism de știință, alcătuită din experți care, în mod obișnuit, relatează pentru publicul avizat din străinătate. Ei scriu, în fiecare zi, mai multe articole în Libertatea. bazate pe cele mai recente date și studii despre epidemie.

Exit mobile version