Est News

Un medic de la Spitalul Militar din București, infectat cu coronavirus, s-a împotrivit inițial internării. A fost dus sub escortăOtopeanu Cristian

Un medic de la Spitalul Militar Central din Bucureşti, infectat cu coronavirus, a fost preluat azi noapte de la locuința socrilor săi, din localitatea buzoiană Potoceni, şi dus sub escortă la spitalul Victor Babeș din București. Inițial, s-a împotrivit internării.

Autorităţile au fost în alertă, după ce un medic ortoped de 37 de ani, de la Spitalul Militar Central din Bucureşti, a fost testat pozitiv cu coronavirus.

Medicul ortoped a fost găsit la locuinţa socrilor săi din comuna Mărăcineni, judeţul Buzău. Conform informaţiilor, el se izolase acolo încă din 8 aprilie, înainte ca testul să iasă pozitiv.

Ortopedul s-a dovedit necooperant și a refuzat iniţial internarea voluntară în București sau în Buzău, invocând posibilitatea de tratament a persoanelor asimptomatice la domiciliu.

În cele din urmă, a acceptat examinarea medicală de către un medic infecționist al Spitalului Județean de Urgență Buzău.

Apoi, cu sprijinul jandarmilor și al polițiștilor, el a fost transportat sub escortă cu o ambulanță specială către Spitalul Victor Babeș din Capitală.

DSP Buzău a început ancheta epidemiologică în acest caz.

Contactată de Libertatea, Poliţia Buzău a precizat că se fac verificări pentru a se stabili dacă se va întocmi dosar penal pentru infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

Exit mobile version