În 1918-1920, tifosul și gripa spaniolă care puseseră stăpânire pe întreaga lume, făceau ravagii și în România, o țară ce devenea mare pe harta Europei, după război. Spitalele erau puține, bolnavii erau rareori izolați în carantină, iar numărul morților a fost uriaș, povestește istoricul Bogdan Murgescu, într-un interviu pentru Libertatea.
După 100 de ani, în fața unei noi pandemii, România arată o parte din aceleași lipsuri: spitale fără echipamente, medici îmbolnăviți alături de pacienți. Din fericire, acum numărul victimelor e incomparabil mai mic.
“Cel mai apropiat eveniment de ceea ce se întâmplă acum, dar mult mai grav, prin care a trecut România a fost gripa spaniolă. Acum 101 ani, în 1918 și cu unele răbufniri în 1919. Gripa spaniolă a fost combinată în acea perioadă și cu alte epidemii care au omorât un număr mare de oameni, în principal tifosul și alte boli, combinate și cu condițiile deplorabile de la finele Primului Război Mondial”, afirmă istoricul Bogdan Murgescu, într-un interviu pentru Libertatea.
Sute de mii de morți de tifos și gripă spaniolă, acum o sută de ani
Aproximativ 300.000 de români aveau să moară de tifos, potrivit estimărilor vremii, adică mai mult decât în 10 bătălii, după cum afirma atunci marele om de știință și academician Constantin Kirițescu.
Profesorul Murgescu tinde să dea crezare acestei estimări: “Nu există o statistică clară pe motivele morții. Adică nu avem defalcate cifrele, știm doar că au murit un număr mare de oameni, unii muriseră în timpul războiului imediat, tifosul începuse înainte de gripa spaniolă, adică diverse cauze ale mortalității care nu îngăduie o reconstituire foarte precisă, dar în orice caz avem un număr de morți considerabil în perioada respectivă. Este foarte probabil acest număr, nu avem o evidență precisă, dar este un număr plauzibil. Aici trebuie să luăm în considerare epidemiile asociate, deci și gripa spaniolă, și tifosul”.
Cenzura militară bloca informațiile despre epidemii
Abia ieșit din Primul Război Mondial, statul român nu era pregătit să înfrunte epidemiile. Iar cenzura vremii nu permitea difuzarea de informații despre boli:
Măsurile luate au fost relativ puține, nu a fost aceeași mobilizare pe care o avem în ziua de astăzi. Nici nu s-a știut decât relativ târziu ce boli sunt, care era cauza exactă a mortalității, nu se țineau statistici, era și haosul de la sfârșitul războiului, în fine în foarte multe țări, inclusiv în România, funcționa cenzura militară. În aceste condiții, nu se difuzau informații despre epidemii, cu riscul că mureau tot mai mulți oameni.
Bogdan Murgescu, istoric:
“Nu au existat măsuri care să semene cu cele luate astăzi, sigur că în cazul bolnavilor care erau depistați se încerca izolarea lor, dar nu exista capacitatea statului de a impune izolarea atât de severă, nu exista experiență pe acest subiect. Sigur că în Europa începuseră din secolele XVII-XVIII, în Occident, iar apoi în secolul XIX să funcționeze carantinele în cazul unei epidemii, dar carantinele erau destul de generale la intrarea în țară, izolarea pacienților în spitalele militare, dacă țineau de unitățile militare, iar în rest, sistemul spitalicesc nu avea nici capacitatea, nici voința să-i carantineze pe cei bolnavi”.
Aveam medici, nu aveam spitale
“România avea deja facultăți de medicină, la Universitățile de la București și Iași, de asemenea, existau facultăți de medicină la Cluj și la Iași. Exista un număr de medici pregătiți foarte bine, de asemenea, exista un număr de asistente, infirmiere, ceea ce lipsea era capacitatea medicală, numărul de spitale era mai mic la nivelul populației față de țările din Occident, asta reflecta nivelul de dezvoltare al României. De aceea, mai ales la țară, era o mare problemă asigurarea îngrijirii medicale, iar mortalitatea era mult mai mare”, explică profesorul Murgescu.
Tifosul a luat fața gripei spaniole
În România, gripa spaniolă nu a fost însă percepută, la acel moment, ca o epidemie, povestește istoricul bucureștean, asta spre deosebire de Occident. Frica de tifos era mai mare.
Au fost mulți oameni bolnavi, însă în ceea ce privește gripa spaniolă, ea nu a fost percepută ca o mare epidemie la data respectivă în România, sunt situații de percepție mult mai puternice în Europa Occidentală sau în America. Oamenii erau relativ obișnuiți cu gripele, iar din punctul de vedere al populației, mult mai mari preocupări erau legate de tifos.
Bogdan Murgescu, istoric:
“Epidemia era doar una dintre problemele care frământau societatea în acea perioadă, impactul războiului – oamenii morți din cauza războiului, dar și scăderea dramatică a producției agricole, iar populația Bucureștiului avea, în 1918, și problema autorităților de ocupație (germană, n.red.), a aprovizionării, iar după pacea de la Buftea-București, oamenii au început să aibă mai multe informații despre rudele de pe front, unii s-au și întors, a existat și o demobilizare a armatei parțială. Aici de multe ori mișcarea acestor demobilizați a accentuat situația bolilor, dar asta explică faptul că societatea nu prioritiza atât de mult problematica epidemiilor”, relatează istoricul Bogdan Murgescu.
În spitale s-au făcut puține în ultimii ani
În România, în ultimii ani, problemele din sistemul medical au ieșit mai mult ca niciodată la iveală. Tragedia de la Colectiv, dezvăluirile pornite de Gazeta Sporturilor despre falsificarea dezinfectanților folosiți spitale, iar acum epidemia de coronavirus, cu sute de cadre medicale infectate, cu lipsă de echipamente și cu demisii în bloc arată că lucrurile se mișcă încet.
Nu aș zice că România s-a schimbat foarte mult după Colectiv.
Bogdan Murgescu, istoric:
“Aici sunt două aspecte: unul dintre acestea e acela de a adopta măsuri de pregătire din timp și sistematică a societății pentru cazuri în care părți ale sistemului medical sunt puse în tensiune, sau, cum se spune, în stare de stres. Din acest punct de vedere, s-au făcut puține. A fost o discuție lungă după Colectiv despre infecțiile nosocomiale și faptul că nu se puteau asigura condiții sigure în spitale”.
“La Colectiv numărul de persoane direct afectate a fost relativ mic la nivelul întregii populații a țării, mai important la nivelul Bucureștiului și, sigur, foarte important pentru cei care au avut de suferit. Dar ceea ce se întâmplă acum cu această pandemie este faptul că în multe țări, mai mult decât în România, contagiozitatea ridicată pune la mare încercare capacitățile sistemului sanitar, iar atunci și rata mortalității crește”, spune profesorul Murgescu.
Totuși, românii au reacționat bine deocamdată la privațiunile impuse prin starea de urgență, crede acesta.
“Până acum, cred că societatea a reacționat destul de bine, sigur, au fost și incidente reprobabile, cu persoane care s-au sustras carantinei și au difuzat boala. Dar statistic vorbind, aș putea spune că societatea românească a răspuns relativ bine la această situație, problema este cât de mult se poate menține acest nivel de răspuns și de cooperare a cetățenilor cu autoritățile. Să vedem cât va ține, pentru că societatea românească are o problemă de anduranță în timp”.
Sigur că acum suntem la începutul pandemiei. Noi nu știm câți oameni vor muri până la capăt, până când se va găsi un vaccin, un tratament. Dar rata mortalității este mult mai mică decât în cazul altor pandemii în istorie. Dacă vă gândiți la Marea Ciumă din secolul XIV, atunci în 5-6 ani, a omorât între o cincime și un sfert din populația Lumii Vechi (Europa, Asia, Africa). În unele țări, poate 40% din populație.
Bogdan Murgescu, istoric:
Proiectul european, în fața unor noi provocări, urmează recesiunea
Recent, fostul jurnalist Emil Hurezeanu îl invoca pe fostul președinte francez Charles de Gaulle care remarca faptul că în vremuri de criză, Europa reacționează național.
Murgeanu e de acord cu această viziune. “Și eu cred că acest lucru a fost vizibil și probabil este într-un fel inevitabil, în condițiile în care sistemele sanitare sunt responsabilitatea statelor membre. Pe nivel pan-european, probabil că dacă apărarea sănătății ar fi fost o atribuție a UE, s-ar fi putut mobiliza mai bine resursele, iar rata mortalității ar fi fost mai mică”.
În aceste condiții, proiectul european are de suferit, iar lucrurile nu se vor opri aici. Pentru că după pandemie, urmează recesiunea.
“Vor mai fi probleme, iar una dintre problemele serioase este că în unele țări se dezvoltă frica de circulația oamenilor, ceea ce este inevitabil, dar pe de altă parte, judecând foarte strict, nu cred că cineva va dori să se întoarcă la perioada în care să fie granițe rigide între statele membre și libertatea de circulația a oamenilor să fie mai mică. Aici cred că până la urmă câștigurile aduse de Uniunea Europeană vor fi mult mai mari.
Vor fi probleme economice, ne îndreptăm spre o recesiune economică, a cărei amplitudine nu o putem ști, dar vor fi 1-2 ani de creștere economică negativă și ne putem aștepta ca această recesiune să amplifice tensiunile din diversele state membre”.
Îngrădirile libertăților se vor menține un timp, democrația va suferi
În fața valului de restricții impuse de guvernele din întreaga lume, democrația are de suferit. Oameni închiși în case, orașe în carantină totală, monitorizare electronică, amenințări cu închisoarea pentru fake news, limitări ale accesului la informații. Totuși, Murgescu este optimist.
“Democrația va fi, într-o oarecare măsură, într-un recul, respectiv gradul de control și chiar îngrădirile libertăților oamenilor se vor menține o perioadă, în general perioadele de criză duc la întărirea autorității executive în raport cu restul societății, dar cred că în cazul societăților europene, sistemele democratice au suficientă reziliență pentru a recupera și a face ca eventualele restrângeri ale democrației să fie temporare și să fie resorbite apoi cu rapiditate”.
Vom fi fericiți din nou
Eram fericiți și nu o știam, titra recent, pe prima pagină, cotidianul spaniol El Pais. Istoricul român crede că lumea se va întoarce la această stare. În ciuda pierderilor din aceste săptămâni, luni.
Capacitatea de redresare a societăților umane este ridicată și cred că oamenii vor fi capabili să depășească impactul acestei pandemii, inclusiv gripa spaniolă a fost relativ repede uitată și eclipsată în memoria colectivă de impactul Primului Război Mondial. Sunt convins că societățile lumii vor fi capabile în câțiva ani să depășească impactul psihologic al acestei pandemii.
Bogdan Murgescu, istoric:
“Traume vor fi. Va fi, în primul rând, trauma pierderii unor oameni, rude, oameni apropiați. Vor fi, de asemenea, experiențe traumatizante de care ne vom aduce aminte cum va fi în vremea pandemiei, ele vor fi depășite, într-un interval relativ scurt de timp, unu-doi ani, 90% din populație va depăși acest impact”, concluzionează Murgescu.
foto: Hepta
