Un bărbat din satul satul Romanii de Sus,
județul Vâlcea a fost bătut de polițiști în sediul instituției. Scenele au fost
filmate de localnici și au ajuns și în vizorul procurorilor care deschis un
dosar penal pentru purtare abuzivă.
Mai multe filmări, realizate de rudele
bărbatului surprind momentul în care acesta este imobilizat şi încătuşat, pe fundal
o persoană țipă la poliție, dând de înţeles că individul a fost victima unui
abuz în secţia de Poliţie.
O reacție a venit și din partea IPJ Vâlcea. ”Ajunși la fața locului polițiștii au identificat un bărbat de 32 de ani, din localitate, care la vederea polițiștilor și la solicitarea acestora nu a încetat activitățile de perturbarea a ordinii și liniștii publice, având un comportament agresiv și refuzând să se legitimeze, ” se arată în comunicatul transmis de poliție.
Incidentul a început miercuri, 22 aprilie, într-un sat din Horezu: Romanii de Sus. În imagini se văd mai mulţi poliţişti care imobilizează o persoană care opune rezistenţă. Apoi, în imagini apare un bărbat cu răni la nivelul capului, în faţa sediului Poliţiei Horezu, oarecum amuzat şi în acelaşi timp deranjat de faptul că este protagonistul filmării. „Ia uite ce face Poliţia oraşului Horezu! Stai, bă, aşa, să te văd… Nu-ţi fie frică de ei. Că n-ai dreptul. Are dreptul să-ţi facă aşa ceva? Mergem acum la spital direct! Iată Poliţia oraşului Horezu! Alo, Poliţia”, se aude pe filmare.
Pe fir au intrat și procurorii care au deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă.
”Ca urmare a informaţiilor vehiculate public referitoare la agresarea unui bărbat de către lucrători din cadrul Poliţiei or. Horezu în contextul intervenţiei pentru oprirea unui scandal derulat pe raza satului Romanii de Sus, or. Horezu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu s-a sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de purtare”, se precizează în comunicat.