Est News

Grupul civic #Voluntariat Bârlad va confecționa zeci de mii de viziere pentru spitalele din județul Vaslui

de Dănuț CIOBANU 

Lupta împotriva coronavirusului a mobilizat exemplar societatea civilă de la nivelul județului Vaslui. Un exemplu în acest sens este Grupul civic #Voluntariat Bârlad. Astăzi, a ajuns la grup o tonă de material plastic apentru confecționarea de viziere în județul Vaslui. Cele aproape 1.000 de kilograme de material plastic au fost livrate  din Cluj, de către asociația VeDemJust. În paralel cu confecționarea vizierelor, voluntarii grupului au realizat și testat primele cabine de decontaminare, care vor fi montate în zilele următoare în spitalele din județul Vaslui.

Grupul civic #Voluntariat Bârlad face parte din rețeaua informală viziere.ro, constituită acum o lună pentru a dota cu scuturi faciale personalul medical din unitățile spitalicești. Materialul plastic va fi destinată confecționării a câtorva zeci de mii de viziere pentru unitățile medicale din Vaslui, dar și din județele învecinate.

Dan Albu, voluntar în cadrul Grupului civic #Voluntariat Bârlad, a spus că toate vizierele vor fi distribuite gratuit. În acest sens, comunitatea face un apel și pentru donații și sponsorizări.

”Multumim domnului Marius Crihan si firmei M&M Soluții Termice Bacău (www.ct1.ro) pentru transportul gratuit al materialului plastic de la Cluj la Barlad! Grupul civic #Voluntariat Bârlad este constituit dintr-un grup de voluntari care și-au unit forțele pentru a ajuta autoritățile în lupta împotriva Covid-19. Voluntarii dețin centre dotate cu lasere necesare pentru tăierea plasticului și confecționarea vizierelor, care au fost distribuite în mod gratuit către Spitalul din Bârlad, Spitalul Dimitrie Castroian din Huși și Spitalul Județean de Urgență din Vaslui”, a precizat Dan Albu.

Ajutor pentru spitale și bătrâni

În paralel cu confecționarea vizierelor, voluntarii grupului au realizat și testat primele cabine de decontaminare care vor fi montate în zilele următoare în spitalele din județul Vaslui. De asemenea, împreună cu diverși parteneri și colaboratori, grupul civic a ajutat câteva zeci de familii nevoiașe, vârstnici și copii și a venit cu diverse dotări în sprijinul mai multor spitale, unități de poliție, jandarmerie și armată, farmacii, cabinete de medici de familie, primării, unități SMURD.

 

 

 

”Cei care doresc să devină parte din comunitate pot completa un formular pe http://voluntariatbarlad.ro. Avem o noutate pentru producători și cumpărători: împreună cu partenerii noștri am creat platforma https://piatarom.ro. Am realizat aceasta platforma complet gratuită în speranța ca vom reuși să eficientizăm relația producător-cumpărător, evitând astfel intermediarii. Platforma funcționează sub forma de licitații online, astfel că orice producător își poate calcula corect prețul minim de la care poate porni licitația”, a mai spus Dan Albu.

 

 

 

 

Asociația VeDem Just – Voci pentru Democrație și Justiție este cunoscută pentru programele sale de educație juridică destinate elevilor, desfășurate în ultimii cinci ani.  În ultima lună a distribuit peste 15.000 de viziere. O parte au fost livrate în primele zile chiar în Bârlad, la sugestia unui europarlamentar. Asociația este constituită din tineri juriști și cadre didactice și are un proiect ambițios pentru această perioadă: să producă 270.000 de viziere pentru România și Republica Moldova din cele 24 tone de material plastic achiziționat din import.

 

 

 

 

 

Apel pentru donații!

Acțiunile Grupul civic #Voluntariat Bârlad pot fi susținute astfel:

  1. Donații de 2 euro prin SMS la nr 8837 cu textul ”VASLUI” pentru a susține campania ”Împreună ajutăm spitalele din Vaslui” (Episcopia Hușilor);
  2. Donații către VeDem Just prin Revolut la nr. 0748.294.841 sau prin Facebook la adresa https://facebook.com/donate/519085202137369;
  3. Donații prin transfer bancar pentru inițiaivele #Voluntariat Bârlad în contul Asociaței FILANTROPIA ORTODOXA HUȘI, cont RO39RNCB0503160373430001, deschis la sucursala BCR Huși;
  4. Donații în contul ING Bank al Asociației Voci pentru Democrație și Justiție RO34INGB0000999905740856.

 

Exit mobile version