Spectacolul a continuat cu o nouă ediție, vineri, 24 aprilie, la PRO TV. Cei prezenți au fost cuceriți de numerele celor care au urcat pe scenă în această seară.
Astfel că visurile unor concurenți ar putea deveni realitate. Cele mai creative idei au fost puse în aplicare pe scena talentului, iar jurații au trăit fiecare moment la intensitate maximă.
În premieră, în fața telespectatorilor, doi concurenți au adus poezia alternativă.
“Joacă-te cu gândul tău. Poți să fii poet și dacă nu ți-a zis profesoara”, au spus ei înainte de a prezenta momentul pregătit.
Florin Călinescu le-a confirmat acestora că “mesajul a ajuns” la el, iar Mihai Petre a fost cel care a tras un semnal de alarmă:
“Fondul pe care-l trăim în fiecare zi capătă o formă care ar putea avea impact”. Andi Moisescu s-a declarat cucerit de momentul oferit de cei doi tineri. „Mie mi-a plăcut foarte mult. Mai ales felul în care ați ales să faceți asta pe scenă. Deosebit”, a spus juratul de la PRO TV.
Talentul nu a ținut cont de vârstă nici de această dată. La 65 de ani, o concurentă i-a întors pe jurați în timp prin momentul ei și le-a amintit de piesele interpretate de una dintre marile voci ale României: “Mă bucur că mi-ați adus aminte de Mihaela Runceanu”, a spus Andra.
Un actor și o coregrafă care s-au cunoscut în urmă cu câțiva ani la repetițiile unei piese de teatru și-au spus povestea prin cuvinte… și dans. Printre aplauzele celor prezenți în sală, Andi Moisescu a declarat: “Este subiect de film. S-a apucat de dans contemporan pentru ea”.