„Testarea agresivă este vitală pentru controlul răspândirii COVID-19 și salvarea economiei Europei” este concluzia unei analize realizate de Vital Transformation, o companie de consultanță medicală cu o puternică implicare în politicile de sănătate publică și înțelegerea provocărilor medicinei moderne.
Conform VT, creșterea numărului de testări cu 1% duce la o scădere a deceselor cu 0,56%. Acest lucru implică faptul că acele țări care testează și izolează în mod activ purtătorii de SARS-CoV-2 identificați, își vor gestiona mai bine rata de fatalitate a cazurilor (RFC), adică decesele raportate la numărul de cazuri confirmate.
Mai mult, testarea a 500.000 de persoane pe săptămână salvează 2.500 de vieți. Carantina actuală costă atât Italia, cât și Spania, aproximativ 1,75 miliarde de euro pe zi.
„Rezultatele sunt clare: mai multe testări vor salva mai multe vieți decât distanțarea socială aplicată tuturor și va costa mai puțin”, a declarat Anja Schiel, consilier senior în cadrul Agenției Norvegiene a Medicamentului și co-autor al studiului.
Specialiștii din cadrul VT au analizat eficacitatea testării la nivelul mai multor orașe (atât din Europa, cât și din Statele Unite), comparând modele precum cel al Germaniei și al Coreei de Sud, care au abordat o testare în masă proactivă, cu acțiunile de la nivelul Italiei și Spaniei, care au testat doar populațiile la risc la începutul crizei. Abordarea la nivel de oraș a avut scopul de a minimiza pe cât posibil erorile care apar dacă datele sunt raportate la nivel național.
La 1 aprilie, RFC-ul Germaniei era de 1,1%, iar al Coreei de Sud, de 1,8%. Ambele țări s-au angajat din timp în programe de testare agresive și ambele sunt considerate ca fiind modele de succes în prevenția răspândirii COVID19. În schimb, RFC-ul din Italia era la 1 aprilie de 12,6%, iar cel al Spaniei 9,4%. Niciuna dintre țări nu a promovat până de curând testarea agresivă. În mod similar, Olanda a abordat politica de testare ușoară, iar RFC-ul său era de 8,2%.
Mai multe detalii despre cum au abordat diverse state testarea COVID-19 și ce rezultate a avut aceasta, în următorul articol: Testarea pentru #COVID-19: ce presupune tehnica PCR, ce țări și-au dezvoltat capacitatea proprie de testare și cum este influențată mortalitatea
„Nu putem combate cea mai mare criză globală a vremurilor noastre legați la ochi” – acesta este unul dintre mesajele lui Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în contextul pandemiei COVID-19.
Dr. Bianca Cucoș, medic și editor Raportuldegardă.ro, a discutat cu Dr. Olfert Landt, omul de știință german care a realizat primul test RT-PCR pentru COVID-19 și l-a trimis Organizației Mondiale a Sănătății. Ce părere are acesta despre testarea în masă? Aflați din acest podcast:
Economia falsă a netestării
Multe guverne au ales să închidă frontierele, să închidă școlile și să restricționeze călătoriile, dar nu s-au angajat să investească în teste RT-PCR pentru COVID19 sau teste de identificare a anticorpilor, care să arate expunerea anterioară. Potrivit Fondului Monetar Internațional (FMI), „Serviciile neesențiale închise prin decret guvernamental reprezintă aproximativ o treime din producție. Aceasta înseamnă că, fiecare lună în care aceste sectoare rămân închise se traduce printr-o scădere de 3% a produsului intern brut anual”. Aceste cifre se traduc prin aproximativ 50 de miliarde de euro din PIB pierdut pe lună atât în Spania, cât și în Italia, sau 1,75 miliarde de euro pe zi.
Măsuri de distanțare socială adoptate în diferite state europene. Mai multe detalii.
Conform autorilor studiului VT, închiderea unor segmente substanțiale din economia globală pentru a reduce răspândirea COVID19 va funcționa numai dacă se investește puternic pentru a crește capacitatea de a gestiona boala și pentru a deschide economiile cât mai curând posibil. Germania testează 500.000 de oameni pe săptămână. Presupunând un cost de 45 USD (40 EUR) pe test și că modelul nostru statistic este robust, Germania va salva aproximativ 2.500 de vieți pe săptămână la un cost total de 20 milioane EUR. Dacă regimul de testare al Germaniei va costa până la 1% din PIB, spre deosebire de 3% din PIB-ul citat de FMI, testarea agresivă nu va salva doar vieți, ci și zeci de miliarde de euro din PIB pe lună.
Care este abordarea statistică a VT
Opiniile experților cu privire la factorii care au determinat cele mai ridicate rate de mortalitate COVID-19 sunt împărțite. Analiza prezentată de VT s-a concentrat pe multipli factori demografici (procentul de populație de peste 65%, densitatea populației), infrastructură (măsurată ca numărul de paturi de spital la 1.000 de locuitori), modelele de mobilitate (numărul de turiști și studenți raportat la 100.000 de persoane), precum și cantitatea și rezultatele testelor diagnostice pentru identificarea anticorpilor, raportate la cazurile confirmate de COVID-19.
Datele au fost colectate la nivel de regiune și oraș, trecând dincolo de metodologia convențională care tinde să tragă concluzii la nivel de țară ca un tot întreg.
„Problema pe care o vedem cu o mare parte din modelarea statistică este că încearcă să interpreteze impactul paturilor de spital, testarea etc. la nivel de țară. Există o variabilitate prea mare a datelor pentru această abordare, așa că am urmărit factorii atenuatori care au impact răspândirea pandemiei la nivel de oraș și regiune, după care am înglobat toate variabilele la nivel local. Acest lucru scade variabilitatea și ne oferă ceea ce pare a fi un model statistic surprinzător de robust pentru a testa în același timp o mulțime de variabile”, a spus Duane Schulthess, directorul Vital Transformation.
Schimbări în politica de testare din Italia, ca urmare a modelului de testare din orașul Vo
Italia a testat la început doar persoanele simptomatice, dar începe să își schimbe această politică și să testeze mai multe persoane. La baza deciziei se află rezultatele unui studiu pilot din orașul Vo (3.000 de locuitori, situat în apropiere de Veneția), inițiat pe 6 martie, prin care Crucea Roșie a testat și segmentat cu succes întreaga populație a orașului, eradicând COVID-19 în 14 zile. Datorită testării în masă, s-a reușit carantinarea persoanelor din timp. Deși o persoană nu are simptome, aceasta poate totuși să transmită virusul.
Italia este în momentul de față cea mai afectată țară din UE de pandemia COVID-19. Potrivit unui studiu realizat de autoritatea națională de sănătate din Italia, 99% din decesele provocate de noul coronavirus au fost persoane care sufereau de afecțiuni medicale preexistente.
Conform Prof. Andrea Crisanti, microbiolog în cadrul Universității din Padova (implicată în studiul din Vo), experimentul a fost întâmplător. Autoritățile italiene au avut o reacție emoțională puternică la vestea despre primul deces din țară – care a avut loc la Vò. Întregul oraș a fost pus în carantină și fiecare locuitor a fost testat. Testele au fost procesate la Universitatea din Padova. „În prima rundă de testare, 89 de persoane au fost pozitive. În a doua rundă, numărul scăzuse la șase, care au rămas izolați. În acest fel, am reușit să eradicăm coronavirusul din Vò, obținând o rată de recuperare de 100% pentru cei infectați anterior, fără să înregistrăm alte cazuri de transmitere”.
Deși conform VT, acest experiment italian validează abordarea adoptată de Germania, arătând că testarea în masă și izolarea țintită a cazurilor de COVID19 confirmate este o strategie mai eficientă decât carantina la scară largă pentru a gestiona atât răspândirea COVID19, cât și impactul său economic, specialiștii implicați în studiul din Vo avertizează că un astfel de model ar fi greu de reprodus pe o populație numeroasă.
Totuși, analiza prezentată este o dovadă clară a modului în care trebuie înțeleasă și implementată această măsură non-farmacologică – testarea în masă a populației.
Citește și:
- #SurseOficiale: Ghidul de diagnostic pentru COVID-19. Care sunt recomandările Comisiilor de Microbiologie Medicală din România?
- #COVID19. Update ECDC: Risc FOARTE RIDICAT de depășire a capacității sistemelor sanitare în Europa, dacă măsurile de atenuare sunt insuficiente. Semnal de alarmă cu privire la relaxarea măsurilor de distanțare socială
- #COVID19. Taiwan controlează epidemia la numai 130 km de China continentală. Doar 216 de cazuri diagnosticate, în 3 luni. Cum a reușit?