Est News

Principele Mihai Dimitrie Sturdza, în vârstă de 86 de ani, a murit la Paris

Principele Mihai Dimitrie Sturdza a murit la vârsta de 86 de ani, sâmbătă, la Paris. Tristul anunț a fost făcut de Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu, unul dintre directorii ICR. Mihai Dimitrie Sturdza era descendentul uneia dintre cele mai vechi şi mai ilustre familii domnitoare şi boiereşti din Moldova.

„O veste teribil de tristă vine de la Paris. A trecut la cele veșnice prințul Mihai Dim. Sturdza, un mare aristocrat român și un mare genealogist. L-am cunoscut în timpul facultății, am colaborat cu texte și fotografii la Enciclopedia familiilor boierești, ne-am întâlnit de nenumărate ori, la Paris și la București, la evenimente științifice, lansări de carte, cafele sau sindrofii mondene,” a fost mesajul postat pe Facebook de Lucian –Filip Iorga, director executiv al ICR.

Acesta a spus că a vorbit cu principele Mihai
Dimitrie Sturdza chiar înainte de sărbătorile pascale

”Era nițel necăjit din cauza drumului pe care
o ia omenirea, obligată de coronavirus, și se temea că nimic nu va mai fi “ca
înainte”. Cu toate astea, lucra în continuare la Enciclopedia lui și visa să
vadă noi volume apărute. În memoria Prințului Sturdza, am nădejdea că visul lui
va merge mai departe. Dumnezeu să-l odihnească în pace!” a mai spus istoriucul.

Principele Mihai Dimitrie Sturdza, născut în
1934, la Bucureşti, era descendentul uneia dintre cele mai vechi familii
domnitoare din Moldova, dintre care s-au tras și domnitorii Ioniţă Sandu
Sturdza (1822 -1828) şi Mihail Sturdza (1834 – 1849), un prim-ministru al
României, D.A. Sturdza (care a fost şi preşedinte al Academiei Române, şi
preşedinte al Partidului Naţional Liberal), precum și înalţi dregători,
cărturari, miniştri, militari, artişti.

Principele Mihai Dimitrie Sturdza era și
urmașul unei altei familii boierești, Manu, cea care l-a dat pe generalul
Gheorghe Manu, considerat un erou al Războiului de Independenţă, prim-ministru al
României, ministru de Război şi de Finanţe și primar al Bucureştiului.

În timpul comunismului a a ajuns în lagărele de muncă forţată
de la Bicaz şi de la Oneşti. A fost eliberat în 1954. Bunica şi mama lui Mihai
Dimitrie Sturdza au trecut şi ele prin închisorile comuniste.

În 1964 a plecat în exil şi s-a stabilit la
Paris. Între 1968 şi 1985, a lucrat la Departamentul de schimburi culturale cu
străinătatea al ministerului francez de Externe, fiind şi interpretul oficial
al preşedinţilor Franţei, Charles de Gaulle şi Valéry Giscard d’Estaing.

A publicat numeroase articole în presa
culturală şi ştiinţifică din ţară şi din străinătate, şi a devenit unul dintre
cei mai respectaţi genealogişti români.

Read More

Exit mobile version