Astăzi, copiii din Spania au primit „verde” să iasă din case. Măsura este una dintre etapele stabilite de guvern prin care se relaxează până la eliminarea totală măsurile de „confinamiento”, adică de obligare a cetățenilor să stea în case.
Stabilit în provincia Castellon, jurnalistul Alin Petrică a povestit, pentru Libertatea, cum a arătat duminica ”de libertate” pentru mai multe familii de români și pentru copiii lor.
Copiii au voie să iasă însoțiți de un adult, care nu este obligatoriu să fie părintele lor, pot fi până la 3 copii în același grup dacă sunt frați, iar plimbarea poate fi de maximum 60 de minute și la o distanță de 1 kilometru de casă. Ieșirea trebuie făcută între 9 si 21 și părinții au misiunea grea de a nu îi lăsa pe copii la locurile de joacă sau să se apropie de ceilalți.
Duminică, Benicassim, localitate de pe malul Mediteranei, a devenit, brusc, un oraș viu. Deși au mai fost zile cu soare, abia acum a părut că griul și umbra încep să dispară. Cele mai aglomerate locuri au fost cele de lângă plajă. La ora 14 erau cam 40 de copii în zona Torreon, care e și în vremuri normale locul preferat de promenadă. Au fost două categorii de copii: cei care s-au plimbat cu părinții și cei care au înțeles că timpul e limitat și l-au umplut cu joacă.
Copiii au redescoperit lumea
Am vorbit cu mai multe familii de români stabiliți în Spania, care au povestit cum a fost, pentru cei mici, să se întoarcă la joacă după 43 de zile de izolare.
Dragoș și Radu au fost cu trotinetele. Au 8 și 10 ani. „E cam aiurea că nu putem să ne jucăm și cu ceilalți”. Dar pentru ei este mai ușor, că sunt frați și sunt împreună. Pentru cei care sunt singuri pare mai dificil, dar e mai mult decât deloc.
Copiii au trei lucruri în comun. Primul este râsul cu gura până la urechi. Al doilea sunt ochii mijiți din cauza soarelui care dintr-odată este prea puternic pentru puștii și puștoaicele obișnuite doar cu lumina becurilor și a calculatoarelor. Al treilea este trotineta. Este ca un simbol al libertății. Că se dau sau nu pe ea, aproape toți copiii o au cu ei. Rosii, albe, albastre, cu două sau trei roți. Nu contează vârsta. Și Andreea, care are 10 ani, și Juan, care are 6, se țin de triciclete.
Andreea este, de altfel, și cea care a exclamat, în spaniolă: Soy libre! (sunt liberă!)
Copiii au atitudinea de parcă descoperă o lume cu totul nouă: Alexia are 5 ani și o mare parte din timp a stat să privească uimită fluturii care par că au explodat în ultimele zile.
Otilia, care are aproape 3, a vorbit zece minute cu două rândunele de pe un gard. Sebi, aproape de 10 ani, s-a oprit să vadă ce face poneiul maro dintr-o curte de pe strada lui, iar Mark, care are 8, îti spune cu seriozitatea unui adult că lumea se vede diferit față de cum o știa el.
Amaya, care are 2 ani și jumătate și trotinetă roz, îi spune tatălui ei, foarte serioasă, că nu vrea să mai iasă afară pentru că e „colonavilus”. Ionela, mama ei, știe că e doar oboseala orei de alergat. Amaya se va răzgândi și cu siguranță va cere mâine același luru pe care și părinții ei și-l doresc: joacă și plimbare.
Au contat argumentele medicilor
Până acum, doar dacă aveai animal de companie puteai să ieși. Acum, dacă ai copil sub 14 ani intri în acea categorie privilegiată care poate să vadă marea. Desigur, sunt destui care stau la mai mult de un kilometru de mare, dar se mulțumesc și cu parcurile sau străduțele cu portocali înfloriți.
În Spania au fost multe voci, dintre care și de medici, care
au cerut ridicarea restricțiilor pentru copii. Ei au punctat că lipsa mișcării,
a aerului curat și a luminii soarelui pot afecta sănătatea fizică și psihică a
micuților. Premierul Sanchez a declarat că aceste argumente au contat în luarea
deciziei.
Următorul pas este pe 2 mai, când toate persoanele vor putea ieși să se plimbe și să facă sport individual, indiferent dacă au câini sau copii. Iar 9 mai ar putea fi data ridicarii totale a restricțiilor, dar nu este nimic oficial.