Est News

Familia unui pacient al Spitalului Județean Bacău acuză medicii că au ținut secret, timp de două săptămâni, un focar de coronavirus. Două secții au fost închise

Rudele unui pacient internat la Spitalului Județean de Urgență Bacău susțin că pe data de 13 aprilie a fost confirmat primul caz de coronavirus într-una din secții, dar că doctorii au ținut cazurile ascunse aproape două săptămâni, până pe 25 aprilie.

Managerul Spitalului din Bacău, Adrian Popa, a declarat, pentru Libertatea, că nu poate confirma că pe 13 aprilie a fost descoperit primul caz, dar nici nu a infirmat.Adrian Popa spune și că spitalul nu își urmărește pacienții externați și nici nu îi anunță dacă au stat în salon lângă bolnavi de COVID.

Managerul Spitalului din Bacău, Adrian Popa. foto:desteptarea.ro

Spitalul Județean de Urgență Bacău a anunțat pe Facebook că a închis două secții – Medicină Internă și Ortopedie. Explicația este că acolo au apărut, din sursele noastre, peste 10 bolnavi de coronavirus. Atât familia unui pacient, cât și surse din spital susțin că situația ar fi putut fi ținută sub control dacă nu s-ar fi luat decizia, la nivel de conducere, ca primele cazuri să nu fie făcute publice..

Anunțul Spitalului din Bacău pe Facebook este neclar:

„Cazurile de infecție descoperite în cele două secții PROVIN DIN FOCAR EXTERN (FOCAR CU DEBUT ÎN COMUNITATE ÎN DATA DE 13 APRILIE 2020, cu extindere ulterioară în respectivele secții – PACIENȚI ASIMPTOMATICI CARE NU AU RECUNOSCUT, în declarațiile pe proprie răspundere, că au avut anterior contacte cu cazuri de persoane infectate cu coronavirus).”

Libertatea a aflat că în spital, încă înainte de data de 13 aprilie, a fost internată o pacientă din Onești, care a și decedat între timp. A fost confirmată cu COVID-19, în spital. Ulterior, medicii au aflat că intrase în contact cu un bolnav de coronavirus, dar nu declarase acest lucru de la început. Nu pot preciza dacă a fost vorba despre rea-voință sau, pur și simplu, nu știa.

Din
explicația de pe Facebook a medicilor de la Bacău, rezultă că pe 13 a izbucnit
focarul în comunitate și că persoana care a decedat în spital a fost internată
ulterior.

Varianta medicilor, contrazisă de
surse din spital

O sursă a declarat pentru Libertatea că lucrurile nu au stat deloc așa.

„Pe 11 au testat un pacient dintr-una din cele două secții și pe 13 a venit rezultatul. Era pozitiv.”

De atunci și până la anunțul oficial de astăzi, au trecut exact două săptămâni, în care pacienții din jurul persoanei infectate, unii încă internați, alții, externați, nu au știut de pericolul lângă care au stat.

„Pacienții stau acolo înghesuiți și câte cinci-șase în salon. Sunt la distanțe mult mai mici decât cele recomandate. E imposibil să nu iei virusul.”, spune sursa Libertatea. 

Conducerea spitalului nu a închis
secțiile de la primul caz de infectare și nu a testat toți pacienții care au
intrat în contact persoana infectată

Contactat de Libertatea, managerul SJU Bacău, Adrian Popa, nu și-a amintit exact momentul izbucnirii focarului din cele două secții.

Pe 13 cred că pacientul sau pacienta a prezentat simptomatologie, nu vă pot confirma data de 13”, a spus managerul.

Acesta a precizat că procedura, după descoperirea primului caz, nu impune închiderea secțiilor. „Dar conduita pe care o avem nu e de restricționare totală, ci de izolare a pacientului simptomatic, de testare și dacă se pozitivează urmează transferul la Secția de Boli Infecțioase”.

Managerul
mai spune că procedurile nu obligă nici la testarea tuturor celor care au stat
la o aruncătură de băț de cel infectat, închiși cu zilele într-un salon de
spital.

„I-am testat doar pe cei cu simptome, conform metodologiei DSP.”

Pacienții externați nu află că au
stat lângă bolnavi de coronavirus decât dacă se îmbolnăvesc

„Noi, dacă ne spuneau că aveau bolnavi în cele două secții, imediat ne-am fi dat seama și am fi luat măsuri. Vă dați seama? A trecut o mai bine de o săptămână de când știau și nu ne-au spus nimic”, se plâng rudele unuia dintre pacienții externați.

Managerul Adrian Popa susține că procedura nu prevede că bolnavii deja externați nu trebuie anunțați că au stat într-un focar de COVID.

Reporter: Pe cei externați din aceste două secții i-ați mai urmărit, i-ați anunțat că au apărut cazuri de persoane infectate?Manager Adrian Popa: Să știți că cei care nu prezentau simptome și care au fost externați, ei practic se externează fără diagnostic. Iar după externare, spitalul nu îi mai urmărește. La fel și în cazul aparținătorilor. Ei trebuie să sune și să spună dacă au simptome sau dacă au intrat în contact cu persoane infectate.

– Care este explicația pentru care spitalul nu îi mai ține la curent cu apariția unor cazuri cu care ei au intrat în contact? Nu aveți logistica necesară sau…?– Nu, nu! Păi nu știm de unde vine, transmiterea e comunitară”.

Ancheta epidemiologică, la două săptămâni de la primul caz

Managerul
Spitalului Județean de Urgență Bacău susține că a respectat întocmai procedura.
Aceasta nu prevede nici testarea tuturor pacienților dintr-un salon de spital,
dacă un om este infectat, nici anunțarea celor externați și a rudelor și nici
închiderea imediată a secțiilor.

„Am luat măsura, sâmbătă, împreună cu DSP. Practic nu mai internăm pe nimeni la Secțiile de Medicină Internă și Ortopedie timp de 14 zile. Acum facem anchetă epidemiologică. Cum descoperim pe cineva pozitiv, îl izolăm și îl ducem la Secția de Boli Infecțioase. Cine e negativ rămâne acolo”, a adăugat Adrian Popa.

Directoarea medicală nu își amintește nici ea data

La rândul său, directoarea medicală a Spitalului din Bacău, Raluca Ioana Dinu, a declarat pentru Libertatea că unitatea medicală a respectat întocmai pașii indicați de DSP. Nu și-a amintit exact data la care a fost descoperit primul pacient pozitiv, dar a subliniat că „noi am fost mai transparenți decât oricine. De la primul semnal că avem un pacient contact cu o persoană infectată, am demarat ancheta, deși pacientul era asimptomatic și pe punctul de externare”.

DSP face verificări

Libertatea a luat legătura cu directorul DSP, Mihaela Arim, pentru a afla când a fost descoperit primul caz de persoană infectată cu COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență Bacău. Aceasta nu a putut da explicații pe loc, dar a declarat că va verifica aspectele sesizate de publicație.

Read More

Exit mobile version