de Dănuț CIOBANU
Consiliul Local Vaslui va aproba în ședința din această săptămână un set de măsuri economice şi fiscal-bugetar, valabile pe durata stării de urgenţă. Măsurile se adresează firmelor a căror activitate a fost restânsă sau întreruptă total sau parțial din cauza pandemiei de coronavirus. Astfel, operatorii economici vor beneficia de o serie de facilități cum ar fi suspendarea de la plată a chiriilor, redevențelor, prestațiilor datorate bugetului local etc.
Consiliul Local (CL) Vaslui va aproba pe perioada stării de urgență, suspendarea la cerere a plăţii chiriilor, redevențelor și a prestaţiilor datorate bugetului local. Este vorba despre persoanele fizice şi juridice care și-au întrerupt în totalitate activitatea ca urmare a efectelor deciziilor emise de autorităţile publice competente, potrivit legii, pe perioada stării de urgenţă decretate. Pe perioada stării de urgenţă, pentru contractele suspendate din cauza stării de urgență nu se datorează taxa pe clădiri/teren.
”Pentru a beneficia de suspendarea plăţii chiriilor, redevenţelor şi a prestaţiilor pe perioada stării de urgență, persoanele fizice/juridice vor prezenta următoarele documente: o solicitare scrisă în acest sens, o declaraţie pe proprie răspundere a persoanei fizice/juridice din care rezultă întreruperea totală a activităţii, ca urmare a efectelor deciziilor emise de autorităţile publice competente, potrivit legii, în perioada stării de urgenţă decretate”, se arată în proiectul de hotărâre.
De asemenea, CL Vaslui va aproba, pe perioada stării de urgență, reducerea cu 50% a cuantumului chiriilor, redevențelor și a prestaţiilor datorate bugetului local al municipiului Vaslui, de către persoanele fizice şi juridice care și-au întrerupt parţial ori şi-au redus activitatea ca urmare a efectelor deciziilor emise de autorităţile publice competente, potrivit legii, pe perioada stării de urgenţă decretate.
Amânarea la plată a taxei pentru salubritate
Chiria/redevenţa/prestaţia care face obiectul suspendării sau reducerii este cea datorată de persoanele fizice/juridice care au contracte de închiriere/concesiune/superficie pentru spaţii şi terenuri aparţinând domeniului public sau privat al municipiului Vaslui, în alte locaţii decât cele aflate în administrarea Direcţiei Administrare, Pieţe, Târguri şi Oboare Vaslui.
Persoanele fizice/juridice care care desfășoară activitatea de servire şi consum al produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spaţiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locaţiei și cei care desfășoară activităţi culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear şi de îngrijire personală, realizate în spaţii închise, beneficiază pe perioada stării de urgență, de scutirea la plata taxelor pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizaţiei de funcţionare privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a taxelor speciale, pentru anul 2020.
În anul 2020, termenul de 31 martie inclusiv, prevăzut pentru plata chiriilor/redevenţelor/prestaţiilor, datorate de persoanele fizice/juridice care au contracte de închiriere/concesiune/superficie pentru spaţii şi terenuri aparţinând domeniului public sau privat al municipiului Vaslui în alte locaţii decât cele aflate în administrarea Direcţiei Administrare, Pieţe, Târguri şi Oboare Vaslui, se prorogă până la data de 30 iunie inclusiv.
În anul 2020, termenul de 31 martie inclusiv, prevăzut pentru plata taxelor locale pentru ocuparea/utilizarea temporară a locurilor publice respectiv a taxelor speciale privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a taxelor speciale, pentru anul 2020, se prorogă până la data de 30 iunie inclusiv. De asemenea, se aprobă prelungirea termenului de plată a taxei speciale de salubrizare datorată pentru lunile februarie, martie şi aprilie, până la data de 25 iunie 2020, fără perceperea majorărilor de întârziere.