Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui informează că selecția națională de bune practici în învățământul primar și gimnazial românesc „Creatori de Educație” , ajunsă la cea de-a doua ediție, se derulează, în acest an, în baza unui nou regulament.
Noul regulament se aplică ca urmare a declarării situației speciale de urgență (pandemia cu noul
coronavirus, SARS – Cov 2)
„Creatori de Educație” își propune recunoașterea învățătorilor și profesorilor din ciclul primar și gimnazial care au o contribuție remarcabilă la dezvoltarea competențelor-cheie ale elevilor, prin implementarea Noului Curriculum Național.
„Creatori de Educație” este singura competiție dedicată exclusiv cadrelor didactice care:
- folosesc metode și strategii didactice interactive sau inovatoare
- aplică în mod creativ programele școlare la nivel primar sau gimnazial
- generează schimbare sau progres școlar la nivelul claselor de elevi cu care lucrează
- își adaptează demersul didactic, în mod inventiv, la nevoile și interesele elevilor.
”Nu în ultimul rând, în cadrul selecției se pune accent pe actul pedagogic din comunitățile dezavantajate, pe prevenirea sau reducerea absenteismului sau abandonului școlar, pe creșterea șanselor elevilor de continuare a studiilor în niveluri superioare de educație și crearea unui spațiu educațional incluziv”, precizează reprezentanții ISJ Vaslui.
Activitățile cadrelor didactice pot fi înscrise în perioada 4 mai- 9 iunie
Prin intermediul platformei online dedicate, creatorideeducatie.ro, în perioada 4 mai- 9 iunie, activitățile cadrelor didactice pot fi înscrise, crescând șansele ca profesorii propuși să fie recunoscuți public drept veritabili Creatori de Educație.
Înscrierile pot fi făcute de elevi, părinți sau colegi din sistemul de învățământ, reprezentanți ai societății civile etc. De asemenea, cadrele didactice își pot înregistra singure activitățile în selecție.
În perioada 19 iunie – 17 iulie, are loc validarea online privind condițiile de eligibilitate a propunerilor înscrise. Validarea presupune verificarea corectitudinii informațiilor completate în formularul de înscriere a propunerii, prin efectuarea de verificări la nivel local, prin mijloace de comunicare online, telefon etc., în vederea obținerii datelor necesare pentru promovareasau trecerea modelului de bune practici înscris în următoarea etapă a selecției.
Ulterior, toate modelele educaționale validate vor fi publicate pe platforma creatorideeducatie.ro, în secțiunea „Listă modele de bune practici 2020”.
Evaluarea tehnică a propunerilor validate
În intervalul 17 iulie – 21 august se va desfășura evaluarea tehnică a propunerilor validate. Aceasta va fi realizată de o comisie numită prin decizia managerului de proiect, iar la final vor fi acordate 50 de premii, după cum urmează:
- 20 de premii pentru nivelul primar
- 30 de premii pentru nivelul gimnazial (Trunchi Comun, Curriculum la Decizia Școlii, activități extracurriculare/extrașcolare).
Din cele 50 de premii acordate la nivel primar și gimnazial, în funcție de numărul și categoria de proiecte validate, maximum 20 de premii se vor acorda celor mai bune proiecte realizate, offline și online, în condiții speciale de urgență în contextul pandemiei cu noul coronavirus, dintre care maximum cinci premii pentru unitățile de învățământ din zone dezavantajate.
Criteriile de acordare a punctelor și grila de punctaj sunt disponibile în regulamentul selecției, ediția 2020.
În funcție de evoluția situațiilor speciale de urgență ce își fac resimțite efectele la nivel internațional și în funcție de măsurile ce vor fi luate la nivel național, termenele etapelor de organizare și desfășurare a Selecției Naționale „Creatori de Educație” (ediția a II-a, anul 2020) pot suporta modificări. (Cristian DIMA)