Pe masa consilierilor județeni se va afla, în ședința de joi, 21 mai, un proiect de hotărâre prin care, dacă va trece, se va aloca suma de 150.000 de lei parohiilor Târzii, Negrești 3 și Draxeni.
La baza întocmirii proiectului de hotărâre se află solicitarea Episcopiei Hușilor în calitatea sa de unitate centrală de cult împreună cu cererile celor trei unități de cult din județul Vaslui.
Parohia Târzii, comuna Oltenești a solicitat ajutor financiar pentru executarea de finisaje la biserica (reparații). Valoarea totală a solicitării este de 84.179,41 lei, însă Consiliul Județean (CJ)Vaslui a propus un sprijin financiar de 50.000 lei.
Parohia Negrești 3, orașul Negrești, a cerut ajutor financiar pentru continuarea și finalizarea lucrărilor la Anexa Paraclis. Valoarea totală a solicitării este de 16.441,84 lei, iar valoarea sprijinului financiar propus de CJ Vaslui este de 16.441 lei.
Parohiei Draxeni, comuna Rebricea, solicită ajutor financiar pentru continuarea lucrărilor de construire la ”Așezământul Social Sfântul Nectarie”. Valoarea devizului lucrărilor rămase de executat este de 2.896.968,71 lei, iar valoarea sprijinului financiar propus de CJ Vaslui este de 83.559 lei
”Cele trei parohii sunt unități de cult fără venituri sau cu venituri reduse și, astfel, se completează fondurile acestora cu sume destinate întreținerii și funcționării, construirii sau reparării acestora sau altor așezăminte”, se arată în referatul de aprobare la proiectul de hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar unor unități de cult din județul Vaslui
Cadrul legal al proiectului de hotărâre
Conform art. 3 alin.(3) din Ordonața Guvernului nr. 82/2001, se pot aloca fonduri pentru completarea fondurilor proprii necesare pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult fără venituri sau cu venituri reduse, construirea ori repararea lăcaşurilor de cult şi pentru conservarea şi întreţinerea bunurilor aparţinând cultelor şi care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, pentru amenajarea şi întreţinerea muzeelor cultural-religioase, pentru construirea şi repararea sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult, a sediilor unităţilor de învăţământ teologic proprietate a cultelor recunoscute, pentru construirea, amenajarea şi repararea clădirilor având destinaţia de aşezăminte de asistenţă socială şi medicală ale unităţilor de cult, precum şi pentru activităţile de asistenţă socială şi medicală susţinute de acestea.
De asemenea, în sensul prevederilor art.2, lit a) din Hotărârea Guvernului nr. 1470/2002, lăcașul de cult este un imobil în care se oficiază servicii religioase sau care servește acestui scop, respectiv: biserică, casă de rugăciune, templu, moschee, geamie, sinagogă, casă de adunare, capelă, ansamblu monahal, clopotniță, arhondaric, trapeză, paraclis, chilie și alte clădiri și dependințe asimilate acestora. (Cristian DIMA)