În cadrul ”Târgului de Jucării” din acest an, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Vaslui va colecta de la populație dispozitive electronice pentru copiii din mediul rural. Astfel, în perioada 27-29 mai, instituția va organiza un stand în fața Palatului Administrativ, unde cetățenii vor putea să doneze dispozitive electronice între orele 8-16.00.
Lucian Onciu, directorul CJCPCT Vaslui, a spus că acțiunea are loc în contextul în care Ministerul Educației a decis ca să fie organizate cursuri școlare în online, iar mulți copii nu au astfel de echipamente.
”Toate aceste produse vor ajunge la elevii din mediul rural din județul Vaslui. Cu cât vom strânge mai multe calculatoare, tablete sau laptopuri, cu atât mai mulți copii se vor bucura. Foarte mulți primari au renunțat la ideea de a organiza zilele comunei, folosind respectivele sume pentru achiziționarea de dispozitive pentru copii, ca să poată ține cursurile online. Din punctul meu de vedere, aceste dispozitive le vor trebui copiilor și din toamnă, pentru o perioada care se va întinde din luna septembrie pânâ în aprilie 2021. Este posibil ca în perioada de iarnă învățământul online să continue și este important ca toți copiii să poată susține orele, indiferent dacă sunt din oraș sau de la țară”, a precizat Lucian Onciu.
În acest an, activitățile din cadrul ”Târgului de Jucării” au fost transferate în mediul virtual, CJCPCT Vaslui urmând să achiziționeze 235 kituri de jucării pentru a fi asamblate de copii. Copiii își vor filma momentul când vor asambla jucăriile, după ce în prealabil se vor inspira dintr-un material video pus la dispoziție de un meșter popular. Toate înregistrările vor fi grupate într-un filmuleț, care va fi postat pe paginile de facebook ale instituției.
(Dănuț CIOBANU)