Est News

„Verișoara lui Tătaru l-a impus ca administrator la Antibiotice SA, cu 2500 de Euro lunar, pe cumătrul ministrului (Timofticiuc, n.r.) deși restul acționarilor s-au opus”

Sursa: curentul.info

Cea mai recentă Adunare Generală a Acționarilor de la Antibiotice Iași a avut loc miercuri, 20 mai după cum aflăm de pe site-ul Bursei de Valori București, societatea fiind una listată. La AGA au participat acționari reprezentând 72,6610% din valoarea capitalului social, respectiv 100% din numarul total de drepturi de vot. Acționarul majoritar al Antibiotice SA este Ministerul Sănătății care deține 53,0173% din capitalul social,  iar reprezentantă a MS a fost numită de către Nelu Tătaru, Mihaela Vlada, verișoara sa.

Pe data de 20 mai a.c. acționarii Antibiotice SA întruniți la ora 10.00 la sediul societatii din Iasi, str. Valea Lupului nr. 1, au luat cinci hotărări. Patru dintre ele au fost luate în unanimitate, cea de-a cincea privind numirea unui nou administrator, a fost luată cu majoritate prin votul Mihaelei Vlada, reprezentanta acționarului majoritar, Ministerul Sănătății, ceilalți 18,9646% acționari prezenți nefiind de acord.

Astfel, Lucian Timofticiuc, patronul ziarului vasluian „Vremea Nouă” a fost impus de Nelu Tătaru prin semnătura verișoarei sale ca  „administrator provizoriu pentru o perioada de 4 luni, cu posibilitate de prelungire până la 6 luni pentru motive intemeiate.” Conform declarațiilor de avere ale celorlalți membri ai CA, funcția este remunerată cu 2500 de Euro pe lună.

Citește și După ce a pus-o pe verișoară-sa să conducă Antibiotice SA, ministrul Tătaru face presiuni să-l ungă pe frate-su în funtea ISU.

Timofticiuc este un personaj controversat pe care procurorii Serviciului Teritorial Anticorupţie Iaşi au anunțat că l-au pus sub învinuire sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj după ce mai mulţi oameni politici din partide parlamentare aflate la putere sau în opoziţie, precum şi reprezentanţi ai unor instituţii ale statului şi oameni de afaceri din judeţul Iaşi au sesizat procurorii anticorupţie – direct sau prin apărători aleşi – în legătură cu faptul că  cinci jurnaliști printre care și actualul administrator al ANTIBIOTICE SA IAși, Lucian Timofticiuc s-au asociat în vederea șantajării reclamanților, prin presă, pentru o sumă ce depășește 60.000 de EURO.

Timofticiuc ar fi fost condamnat cu amendă scria ziarista Mirela Neag în ziarul „Libertatea” pe 19 decembrie 2019 dar acesta a replicat că procurorul l-a confundat cu altă persoană (deși el pare și greu de confundat, și greu de uitat) și că de fapt el a fost scos de sub urmărire penală dar fără să prezinte vreun document în acest sens. Citește integral în ziarul Libertatea.

Nici ca administrator Timofticiuc nu e prea priceput, având în vedere că la începutul acestui an, Curtea de Apel Iași i-a obligat pe el și pe societatea pe care o administrează și care editează ziarul „Vremea Nouă” la plata a 41.000 de Euro după o campanie de fake news, după cum scriu jurnaliștii de la Newsweek.ro.

Așadar nu înțelegem ce l-a recomandat pe Timofticiuc pentru funcția de administrator al ANTIBIOTICE IAȘI dar știm că până a se muta la București, Tătaru și Timofticiuc se adresau unul altuia cu apelativul „cumătre”. Acum că și-or fi botezat copiii sau că își spun așa doar pentru că sunt de aceeași vârstă și așa se obișnuiește la țară, n-avem de unde ști pentru că CV-ul lui Timofticiuc nu este public și nu putem nici măcar estima ce vârstă are.

 

Sursa: curentul.info

 

Exit mobile version