Est News

Modernizarea Spitalului Vechi Vaslui, blocată la CNI. Singura șansă de finanțare: fondurile europene

de Dănuț CIOBANU 

Proiectul privind ”Construire secții la Spitalul nr. 2 Vaslui” are puține șanse să obțină finanțarea de la Compania Națională de Investiții. Anul trecut, Consiliul Județean Vaslui a transmis o adresă la companie, prin care a cerut includerea proiectului în Programul Național de Construcții. Prin adresa nr. 1889/2019, compania a comunicat CJ-ului că proiectul propus a fost luat în evidență în vederea includerii în lista sinteză. Cu toate acestea, investiția nu a fost trecută până în prezent pe lista sinteză.

Ana Rinder, directorul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui, a precizat că există un parteneriat între autoritățile de la nivel local pentru modernizarea celor trei secții ale Spitalului nr. 2 de pe strada Doctor Ghelerter nr 2: secția boli infecțioase, psihiatrie și recuperare medicală cronici.

”Acest parteneriat este în vigoare, este lucrativ, dar sursa de finanțare nu a fost încă identificată. Proiectul a fost depus la Compania Națională de Investiții (CNI), dar lista sinteză se modifică pe unele criterii pe care refuz să le discut în orice circumstanță. Așteptăm un răspuns de la CNI sau poate vom găsi alte surse de finanțare. Înțeleg că anul viitor se vor deschide niște axe pe sănătate, deci se încearcă obținerea de finanțare. Fiind o investiție destul de costisitoare de circa 17 milioane de euro, necesită o atenție deosebită”, a spus Ana Rinder.

La rândul lui, Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a precizat că titularul în ceea ce privește parteneriatul pentru modernizarea secțiilor de la Spitalul Vechi este Consiliul Județean (CJ), pentru că el este deținătorul Spitalului de Urgență.

”Cele trei secții sunt în cadrul SJU Vaslui. Proiectul este depus la CNI. Va trebui să căutăm surse de finanțare pentru modernizarea secțiilor. Proiectul nu se află acum pe lista sinteză. Vom insista să realizăm acest obiectiv. Dacă nu va intra pe această listă, vom încerca alte surse de finanțare”, a punctat Vasile Pavăl.

Secții moderne

În urmă cu mai mulți ani, autoritățile din județul Vaslui au inițiat proiectul privind construcția Spitalului Vechi. Astfel, în anul 2014 a fost încheiat un contract de asociere între CJ Vaslui și Consiliul Local (CL), în vederea modernizării spitalului.

În ședință din luna iulie 2019 a CL Vaslui, a fost aprobat un act adițional la contractul de asociere dintre autoritățile locale și CJ Vaslui, pentru construirea unui spital municipal. Potrivit actului adițional, CJ Vaslui preia de la CL Vaslui documentația realizată, conform asocierii, în vederea implementării investiției. Cele trei secții ale unității de sănătate se vor ridica pe terenul disponibil din curtea Spitalului nr. 2, de pe strada Doctor Ghelerter nr 2, care se întinde pe o suprafață de 20.936 metri pătrați.

Valoarea totală a obiectivului de investiții este de 84.207.585 lei cu TVA, investiția urmând să fie eșalonată pe o perioadă de trei ani, iar durata de realizare a lucrărilor este de 36 de luni. Prin proiect se va construi un spital nou cu 204 paturi în saloane (43 de saloane) și 18 paturi în sălile de tratament. Construcția spitalicească va avea o suprafață construită desfășurată de 11.532,83 metri pătrați și construcții anexe de 478,46 metri pătrați. De asemenea, proiectul prevede contrucția de drumuri, alei, parcări, iluminat incintă.

Exit mobile version