Efectul acela radios al pielii se datoreaza aplicarii de produse de machiaj bronzant.
Un truc al makeup-artiștilor pentru a da instant pielii un aspect sofisticat? Cu plăcere! Și am găsit nu una, ci chiar cinci formule de machiaj bronzant ce „aprind” tenul pentru sezonul soarelui!
BAZĂ DE MACHIAJ BRONZANT
Insta-efecte, reglaj pentru ten, ce nu faci pentru o poză bună! Poți renunța la ele. O bază de machiaj bună nu doar asigură aderența fondului de ten, ci îmbunătățește și aspectul tenului. Iar această formulă, îmbogățită ci pigmenți roz-aurii hidratează și iluminează tenul dintr-un foc, putând fi folosit și de sine stătător, doar pentru a complimenta nuanța naturală a tenului.
Smashbox + Vlada Photo Finish Petal Metal primer, 140 lei (doar la Douglas)
GEL ILUMINATOR
Tocmai ai descoperit un produs a cărui textură creează dependență: datorita formulei gel, ce glisează ușor pe ten, fără ulei, produsul se usucă rapid, oferind un efect pudrat, luminos. Îl agiți? Devine lichid, dar pe piele vei obține același efect. În plus, formula este vegană, nu este testată pe animale și nu conține gluten.
Farsali Jelly Beam Illuminator, 179 lei (Sephora exclusiv)
PICĂTURI DE STRĂLUCIRE
Reglează luminozitatea feței tale folosind picături pentru strobing (gama Lancome Custom Drops conține în plus două nuanțe de highlighter și o formulă pentru contouring). Produsul se „topește” în formula fondului tău de ten, dându-i o strălucire aparte, în tonuri naturale.
Lancome Custom Strobing Drops, Champagne Glow, 154 lei
PERLE RARE
Dotate cu tehnologia „Stardust” – pudră de diamant încapsulată în microsfere, perlele iluminatoare de la Guerlain creează un halou, iar nuanțele diferite ale acestora corectează luminozitatea pielii.
Guerlain Meteorites Electric Pearls, 299 lei
SPRAY PENTRU FIXARE
Dacă te ghidezi după aspectul formulei în sticlă, deja știi că vei străluci ca o stea. Aplicat peste machiaj, acesta oferă un efect radios subtil, însă poți miza pe faptul că machiajul tău va rezista admirabil peste zi/noapte.
MAC Prep + Prime Fix Pinklite (disponibil și în varianta Goldlite), 85 lei
Foto: Gerson Repreza / PR
Articolul Machiaj bronzant: 5 produse de nadejde este un articol original Cosmopolitan.ro. Copyright 2016 Burda Romania. Orice reproducere partiala sau integrala este interzisa fara acordul scris al BurdaRomania.