Est News

Proiectul centurii ocolitoare a municipiului Vaslui mai face un pas înainte

Realizarea proiectului privind construcția centurii ocolitoare a municipiului Vaslui rămâne una din prioritățile autorităților locale. Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a precizat că, în prezent, sunt analizare mai multe variante de ocolire a municipiului reședință de județ.

”Am inițiat discuții cu Ministerul Transporturilor și cu reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, care ne-au trasmis documentele și sunt în verificare la certificatul de urbanism. Am nominalizat o comisie, au verificat traseele și sunt niște probleme de clarificat. Eu sper ca în maxim o săptămână să pot emite actul de urbanism, să putem trece la următoarea fază”, a spus Vasile Pavăl.

Centura va fi construită pe direcția Bârlad – Iași și va începe de la Podul Moșneagu, va merge în paralel cu râul Vasluieț și va ieși prin satul Moara Domnească, comuna Văleni, la drumul național care duce la Iași. În total, este vorba de o distanță de șapte kilometri.

Strada Decebal, actuala variantă ocolitoare a municipiului Vaslui,  va deveni una din principalele artere din interiorul orașului, după ce în zonă au fost construite mai multe obiective economice.

În cursul lunii iulie 2019, Primăria Vaslui a demarat proiectul care vizează asigurarea utilităților publice către noul bazar și târgul auto, lucrări care vor fi realizate plecând de la utilitățile învecinate de pe strada Decebal.

„Această stradă va fi reabilitată pe proiectul pe care îl avem pregătit, va fi o stradă cu două  benzi pe sens, vom implementa un sistem de iluminat public modern, cu tot ce înseamnă o stradă orășănească. Pentru că eu o consider deja nu o stradă preorășănească ci orășănească, care s-a mobilat cu obiective în stânga și dreapta”, a explicat Vasile Pavăl.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

Exit mobile version