Est News

Colaps financiar. 11 UAT-uri vasluiene aflate în dificultate au primit 2,7 milioane de lei

de Dănuț CIOBANU 

Mai multe UAT-uri din județul Vaslui au primit fonduri, în urma ultimei rectificări a bugetului local. Suma totală virată în teritoriu se ridică la suma de 2,7 milioane de lei. Comunitățile care au primit bani se află în situații de extremă dificultate din punct de vedere financiar. UAT-urile care au primit sprijin financiar sunt  Tutova, Boțești, Șuletea, Huși, Poienești, Drânceni, Duda Epureni, Lipovăț, Zorleni, Grivița și Vutcani.

În ultima ședință ordinară a Consiliului Județean (CJ) Vaslui a fost operată rectificarea a III-a a bugetului local al judeţului Vaslui, pe anul 2020. În sinteză, proiectul bugetului local cuprinde modificări, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli. La partea de venituri este necesară suplimentarea fondurilor cu suma de 5.217.306 lei. La subcapitolul ”alte amenzi, penalități și confiscări” s-a încasat suma de 8.700 lei, iar finanțarea din Programul Național de Dezvoltare urmează să se suplimenteze cu suma de 5.208.606 lei ca urmare a lucrărilor suplimentare ce se execută la diverse obiective de investiții.

Având în vedere nivelul și structura veniturilor, solicitările direcțiilor și a serviciilor din subordinea CJ Vaslui, cheltuielile sunt propuse în cuantum de 7.665.088 lei. La capitolul ”alte servicii publice generale” s-a alocat suma de 2.000.000 lei în vederea constituirii fondului de rezervă de 2.005.000 lei, fond ce poate fi în cuantum de până la 5% din total cheltuieli. Tot în cadrul acestui capitol, ca urmare a solicitărilor efectuate de mai multe UAT-uri s-a decis ca suma de 2.780.000 lei să fie transferată din bugetul local al județului pentru acordarea unor ajutoare către UAT-urile aflate în situații de extremă dificultate.

În urma analizei solicitărilor UAT-urilor, s-a decis următoarea alocare de sume: Tutova – 350.000 lei, Boțești – 200.000 lei, Șuletea – 300.000 lei, Huși – 500.000 lei, Poienești – 200.000 lei, Drânceni – 200.000 lei, Duda Epureni – 200.000 lei, Lipovăț- 180.000 lei, Zorleni – 250.000 lei, Grivița – 200.000 lei și Vutcani – 200.000 lei.

”La capitolul sănătate, s-au suplimentat fondurilor cu suma de 125.000 lei pentru cele 3 instituții ce se finanțează din bugetul local al județului. Cu suma de 50.000 lei, Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui va achiziționa mobilier de laborator pentru Serviciul de medicină Legală. Centrele de asistență medico-socială Băcești și Codăești au solicitat suplimentarea fondurilor în vederea achiziției de medicamente, materiale sanitare și dezinfectanți”, se arată în referatul la proiectul de hotărâre.

Cele trei instituții vor primi următoarele sume: SJU Vaslui, suma de 50.000 lei; Centrul de asistență medico-socială Băcești, suma de 55.000 lei; Centrul de asistență medico-socială Codăești, suma de 20.000 lei. De asemenea, în cadrul capitolului ”ordine publică și siguranță națională” s-a alocat suma de 1.200 lei la cheltuieli cu bunuri și servicii, pentru realizarearea unei analize de risc la obiectivul Poligon Delea.

 

Exit mobile version