Est News

Lucrări de mântuială, la Bârlad

De trei ani încoace, când plouă, locatarii Blocului B1 de pe strada Epureanu 55 sunt nevoiți să treacă printr-o baltă pentru a intra sau ieși din bloc. Oamenii au făcut sesizări atât la Primăria Bârlad cât și la Asociația de locatari nr.2, pentru a nivela aleea din fața blocului, însă nu s-a rezolvat nimic.

”De când s-a asfaltat trotuarul de pe Epureanu, dar aleea blocului B1 Epureanu 55 nu, a rămas aleea de la intrare în bloc sub nivelul trotuarului, iar când plouă nu putem ieşi sau intra decât prin apă. Am făcut sesizări la:  Primăria Bârlad cu numărul de înregistrare 19.608, din 25.10.2017, la Asociaţia de locatari nr.2 cu numărul de înregistrare 384, din 20.11.2018, dar au rămas fără nici un rezultat.  Promisiuni am avut, dar noi vrem rezolvări. Vrem să ieșim omenește din bloc când plouă, avem nevoie de bunăvoință din partea edililor bărlădeni. Așa cum se asfaltează prin Bârlad diferite alei și străzi, felicitări, am dori respect, bunăvoință și pentru locatarii  acestui bloc”, ne-a declarat un locatar al acestui bloc.

Fiind vorba de o sesizare de acum trei ani, reprezentanții Primăriei Bârlad au uitat de problema oamenilor, dar ne-au promis (probabil așa cum le-au promis, acum trei ani, locatarilor blocului B1) că vor merge la fața locului să vadă ce și cum. Halal!

 

Exit mobile version