Est News

Primele serii de pensionari și salariați din județul Vaslui au început să plece la tratament balnear

Pensionarii și asigurații la sistemul public de pensii au început să plece din nou în stațiuni la tratament balnear. În data de 24 iunie 2020 a plecat la tratament prima serie de după starea de urgență provocată de pandemia de coronavirus, fiind alocate în acest sens 33 de bilete. De asemenea, în data de 11 iulie vor pleca în stațiuni alți 32 de beneficiari.

Pentru anul curent, la Casa Județeană de Pensii (CJP) Vaslui au fost înregistrate în total 5.000 de cereri pentru tratament balnear. În acest an, beneficiarii pleacă la tratament doar în stațiunile administrate de Casa Națională de Pensii Publice. În anii precedenți, în lunile de vară era o concurență foarte mare din parte beneficiarilor pentru a merge la tratament în stațiunile de pe litoral. Cum în acest an nu s-au mai încheiat contracte cu stațiunile de sectorul privat, pensionarii și salariații pot merge doar în locațiile administrate de casa națională de pensii.

Dată înregistrării cererii nu mai este un criteriu de selecție în ceea ce privește alocarea biletelor de tratament, iar cererea poate fi depusă și cu 30 de zile înainte de luna în care beneficiarul dorește să plece la tratament.

”Biletele de tratament se acordă individual. În cursul unui an calendaristic, unei persoane i se poate elibera un singur bilet de tratament balnear. În situația neridicării biletului de tratament repartizat pentru o serie, solicitantul mai poate obține un alt bilet de tratament doar din categoria celor nevalorificate pentru seria respectivă sau, după caz, la cerere, pentru o altă serie”, a precizat Isabel Bogdan, directorul CJP Vaslui.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

 

 

 

Exit mobile version