de Dănuț CIOBANU
Din această săptămână vor începe lucrările la proiectul ”Îmbunătățirea regenerării fizice și socio – economice a comunității din zona marginalizată – Case Sociale str. Octav Băncilă”. Proiectul are o valoare totală de 3.880.561 lei și face parte dintr-un pachet de investișii depus de Primăria Vaslui la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în cadrul POR 2014-2020 – Axa Prioritară 4.
Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a spus că s-a dat ordinul de începere a lucrului la proiectul privind casele sociale și sunt în pregătire restul investițiilor finanțare prin fonduri europene.
”Suntem aproape de faza de licitație la proiectele privind construcția unei creșe și a unei grădinițe, iar pentru aceste obiective avem avizele de la ISU. S-a semnat contractul de finanțare și pentru proiectul privind modernizarea și extinderea transportului public, duă ce s-a rezlvat problema unor contestații la Iași. Sunt în deschidere și celelalte proiecte de la depou, Parcul Copou, Liceul Ion Mincu. Toate proiectele vor fi duse la bun sfârșit. În total, Primăria Vaslui are finanțate din fonduri europene 13 proiecte, care se ridică la suma de 196 milioane de lei”, a spus Vasile Pavăl.
Creșa va fi construită pe terenul care a aparținut fostei unități militare din centrul municipiului Vaslui. Totodată, grădinița va fi ridicată pe un teren din fața Spitalului Județean de Urgență Vaslui, urmând ca gradinița din Cartierul 13 Decembrie care funcționează la parterul unui bloc să fie desființată.
Printr-un alt proiect european, municipalitatea vizează reabilitarea și modernizarea unităților de învățământ preuniversitar – Liceul ”Ion Mincu”. Investiția constă în realizarea unei construcții noi, cu regim de înălțime demisol și parter și cu funcțiune de ateliere școlare, pentru un efectiv de 267 elevi. La demisol va funcționa un atelier de construcții, unde elevii vor învăță tehnici de contrucție, iar la parter va fi deschis un atelier auto.
O ată investiție vizează extinderea rutelor, traseelor și stațiilor pentru transportul public de călători. Astfel, în cadrul proiectului vor fi achiziționate 18 mijloace de transport călători, din care opt autobuze hibrid diesel/electric și 10 troleibuze nearticulate.
În ceea ce privește extinderea și modernizarea infrastructurii de transport vor fi montați 342 de stălpi pentru susținerea rețelei pentru firul de contact al troleibuzelor, vor fi construite 25 de stații noi aferente zonelor de extindere a rețelelor de troleibuze și vor fi amenajate 69 de stații de călători existente.