Est News

Femeie cu arsuri, dusă cu ambulanța la spital după ce a încercat să pârlească o găină cu spirt

O femeie de 51 de ani, din Roșiești, a ajuns la spital cu arsuri de gradele I și II pe mâini, față și piept după ce a încercat să pârlească cu spirt o găină pe care tocmai o tăiase. În ciuda rănilor suferite, victima a refuzat să rămână internată în unitatea spitalicească.

Intervenție a echipajului de terapie intensivă mobilă (TIM) la un caz mai puțin obișnuit în comuna Roșiești, la o femeie care a suferit arsuri serioase în timp ce încerca să pârlească o găină. În fapt, gospodina a încălzit spirtul cu intenția de a scăpa de penele de pe pasăre pe care tocmai o tăiase. Numai că, din nefericire, vâlvătaia rezultată în urma aprinderii alcoolului a surprins-o pe femeie, provocându-i arsuri pe mâini, față și piept.

După acordarea îngrijirilor de prim-ajutor, victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Aici, femeia a fost diagnosticată cu arsuri de gradele I și II la membrele superioare, față și piept, pe aproximativ 20% din suprafața corpului”, ne-a declarat responsabilul mass-media al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, Marius Stanciu.

După ce a fost consultată și i s-au acordat îngrijirile de specialitate, femeia de 51 de ani a refuzat să rămână internată în spital. (Ionuț PREDA)

Exit mobile version