Un depozit de peste 1.000 de metri cubi de lemne, din incinta unei ferme de creștere a păsărilor, a luat foc în comuna Lipovăț, nu mai puțin de opt echipaje de pompieri intervenind pentru stingerea flăcărilor. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 600 de metri pătrați, intervenția celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență fiind foarte dificilă din cauza rafalelor puternice de vânt.
Seria ghinioanelor pentru marii fermieri, crescători de păsări, din județul Vaslui continuă. După ce firma Safir și-a închis abatorul din cauza zecilor de cazuri de coronavirus, acum și societatea Morandi are probleme, de această dată din cauza unui incendiu la fermele de creștere a puilor din Lipovăț. Aici, nu mai puțin de 1.000 de metri cubi de lemne au fost cuprinși de flăcări, ceea ce a impus intervenția pompierilor militari din toate cele trei municipii.
”La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la un depozit de material lemnos și exista pericolul iminent de propagare la o hală de aproximativ 1.000 metri pătrați plină cu peleți si furaje, șase hale pentru creșterea păsărilor și un tank diesel in care se află circa 20 metri cubi carburant. Se acționează pe trei sectoare, unul pentru stingere incendiului și două pentru protecția bunurilor mai susmenționate. Intervenția este îngreunată de vântul foarte puternic care suflă pe direcția nord – sud-est. Incendiul a fost localizat și se acționează pentru lichidarea sa
”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Reprezentanții ISU estimează că incendiul va fi lichidat abia la sfârșitul zilei din cauza cantității mari de lemne arse. Cauza probabilă a aprinderii depozitului de lemne este focul deschis în spații deschise. (Ionuț PREDA)