Un proiectil de artilerie exploziv, de calibru 75 mm, a fost descoperit de o echipă de muncitori într-o basculantă cu piatră pe care o descărcau în Laza pentru reabilitarea unui pod din comună. Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui au intervenit pentru ridicarea bombei în condiții de siguranță, fără a pune în pericol populația din zonă.
Muniția de război din timpul celei de-a doua conflagrații mondiale creează în continuare probleme populației și autorităților din județul nostru. Este și cazul unui proiectil de 75 de milimetri descoperit în timpul unor lucrări de reabilitare a unui pod în localitatea Laza. Bomba a fost descoperită de o echipă de muncitori, în momentul descărcării unei autobasculante în care se afla piatră adusă de la o carieră din județul Vrancea. Muncitorii au alertat autoritățile la numărul de urgență 112, în zonă fiind trimisă echipa de pirotehniști a ISU Vaslui.
”Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Podul Înalt” al Județului Vaslui a intervenit pentru asanarea unui element de muniție neexplodat, descoperit în localitatea Laza, comuna Laza. La sosirea echipei pirotehnice a fost găsit un proiectil de artilerie exploziv, calibru 75 milimetri
”, ne-a declarat responsabilul mass-media al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Echipa de pirotehniști a ridicat proiectilul și l-a transportat la depozitul pentru muniție neexplodată, urmând a fi distrus la o data ulterioară. (Ionuț PREDA)