de Dănuț CIOBANU
Ministrul Agriculturii și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au emis un act normativ, prin care îi obligă pe fermieri să își angajaze servicii de urgență private pentru stingerea eventualelor incendii. După perioada prelungită de secetă și problemele cauzate de pandemia de COVID-19, o astfel de măsură care necesită cheltuieli în plus îi va aduce în faliment fermierii vasluieni.
Producătorii agricoli vor fi responsabili în ceea ce privește intervenția la stingerea incendiilor. Potrivit actului normativ, societățile agricole sunt obligate să asigure constituirea serviciului de urgență privat sau să încheie contract cu un alt serviciu de urgență voluntar sau privat, capabil să intervină operativ la stingerea incendiilor. Fermierii vasluieni se declară împotriva unei astfel de măsuri, în condițiile în care sectorul agricol traversează cea mai neagră perioadă din ultimii ani.
”Le avem pe toate într-o fermă și mai aveam nevoie de chestiunea asta. De unde surse, în condițiile acestui an, când este o secetă cruntă și am obținut producții nesatisfăcătoare, încât nu avem de unde plăti ratele la utilaje, creditele bancare?! De unde să mai plătim și acest serviciu, care să ne asigure ce? Fiecare trebuie să își poarte de grijă, nu neapărat sub perdeaua unei legi. Până acum, cum am procedat noi: am luat măsuri de siguranță, am pus două stingătoare la fiecare combină care era la recoltare, inclusiv la cele care transportau, ne-am organizat cu cisterne la fața locului. Toate vin pe fondul unei sărăcii lucii, asta avem, asta ne pândește acum!”, a spus Viorel Humă, fermieri din zona Mărășeni.
La rândul lui, Constantin Galeriu, primarul comunei Oltenești, a spus că vorbește în numele fermierilor din zonă care o duc foarte greu, iar o astfel de măsură echivalează cu falimentul pentru ei.
”N-aș putea să spun că este un lucru benefic pentru fermieri, din cauza secetei din zona noastră, iar femrmierii întâmpină atâtea greutăți încât nu mai pot acoperi nici cheltuielile pe care le-au făcut mai ales în acest an când la noi nu s-a făcut grâul, porumbul, floarea soarelui. Asta înseamnă un cost în plus, iar fermierii nu au cu ce susține aceste firme de prevenire și stingerea incendiilor. Nu zic că nu e un lucru bun, dar nu pot susține aceste firme să le plătească, când ei mai fac plăți pentru firme de protecția muncii, medicina muncii. Se adună prea multe pe capul fermierilor. În condițiile de astăzi, aș putea să spun că înseamnă cu adevărat falimentul fermierilor, pentru că au cheltuit 2.800 – 3.000 de lei/hectar dar nu au scos nimic. Asta înseamnă faliment curat!”, a spus Constantin Galeriu.