de Dănuț CIOBANU
Asigurarea locurilor de parcare este o problemă departe de a fi rezvolvată la nivelul municipiului Vaslui. Singura soluție viabilă este cea a construcției unor parcări subterane sau supraterane. După ce locurile de parcare vor acoperi circa 90% din cerințele populației, aceste spații vor putea fi închiriate. Până atunci, o astfel de măsură nu poate fi implementată, din cauză că ar provoca un adevărat război între conducătorii auto.
În prezent, la nivelul municipiului Vaslui este înființată o comisie care se ocupă cu fluidizarea traficului și siguranța circulației. Lunar, comisia adoptă măsuri privind instituirea unor sensuri unice de circulație, modernizarea și extinderea unor parcari etc. Vasile Pavăl, primarul muncipiului Vaslui, a spus că nu poate să dezvolte parcări pe spațiile verzi și nu poate merge cu înființarea de parcări mai aproape de șapte metri de blocurile de lucuințe.
”În perioada următoare vom face parcări subterane sau supraterane, unde oamenii să parcheze autoturismele, apoi să meargă pe jos 100 sau 200 de metri până acasă. Se lucrează la strategia de dezvoltare a orașului până în anul 2030 și sunt convins că specialiștii vor propune construcția de parcări unde este nevoie să fie realizate”, a explicat Vasile Pavăl.
De altfel, la această dată sunt multe solicitări din partea cetățenilor cu privire la închrierea locurilor de parcare.
”Pot propune în proxima ședință a Consiliului Local să fac acest lucru. Dar stau și mă întreb, în condițiile în care locurile de parcare nu rezolvă decât în jur de 60% din populație, ce fac ceilalți 40%? Prin acest lucru vom crea un război total între vecini, unul o să câștige și o să parcheze și unul nu. Haideți să găsim soluții ca măcar 85-90% să le asigurăm locuri de parcare și să le închriem, și cei 10-15% să considerăm că pot găsi în împrejurimi un spațiu să lase mașina”, a mai spus Vasile Pavăl.
Oraș aglomerat
Începând din luna octombrie 2018, o comisie constituită în cadrul Primăriei Vaslui a lucrat la un raport privind fluidizarea traficului și siguranța circulației. Raportul întocmit în urma verificărilor din teren a fost supus dezbaterii publice, cetățenii orașului având posibilitatea de a formula sugestii și de a expune opinii cu privire la problemele de circulație.
În municipiul Vaslui sunt înregistrate 22.279 mijloace de transport (17.486 – la persoane fizice și 4.793 – la persoane juridice). La acestea se adaugă și cele aflate în tranzit. De asemenea, există un număr de 8 sensuri giratorii și 4 intersecții semaforizate.
Cele mai multe aglomerări în trafic se înregistrează în zona centrală a orașului, Spitalul Județean de Urgență, Zona Gării – Bd. Republicii și str. Gării, de pe strada Podul Înalt și de la intersecția str. Călugăreni cu șoseaua Bacăului.
Cele mai aglomerate intersecții din municipiu sunt cele dintre: str. Traian și str. Ștefan cel Mare, str. Ștefan cel Mare – str. Hușului și Victoriei; str. Decebal și Ștefan cel Mare (zona Centrul de Afaceri), str. Ștefan cel Mare – str. Slt. Ioanesei Adrian, str. Traian și str. Călugăreni.
În municipiul Vaslui sunt 9 intersecții complexe generatoare de disfuncționalități în trafic, pe str. Călugăreni, Ceramica, Traian, Ștefan cel Mare, Decebal, Republicii și Donici. Alte 6 intersecții complexe au fost prevăzute cu sensuri giratorii, mai ales pe str. Călugăreni, Traian, Ștefan cel Mare și Decebal.