Est News

Proceduri online pentru derularea programului de apă și canal din 49 de UAT-uri vasluiene

Pandemia de coronavirus nu a blocat procedurile în vederea implementării marelui program de apă și canal de la nivel județului Vaslui. În acest proiect de apă și canal sunt incluse 49 de UAT-uri vasluiene, valoarea totală a investițiilor ridicându-se la suma de 161 milioane de euro. Aplicaţia de finanţare şi studiul de fezabilitate aferente proiectului au fost transmise în data de 21 noiembrie 2019 spre analiză şi verificare către Direcţia Generală Programe Europene Infrastructură Mare din cadrul Ministerului Fondurilor Europene.

La data de 31 ianuarie 2020 s-au primit din partea experţilor primele observaţii şi recomandări referitoare la aceste documentaţii. Astfel, în perioada martie – iunie 2020 au avut loc întâlniri periodice prin intermediul videoconferinţelor în cadrul cărora consultanții, experții și beneficiarii proiectului au analizat şi revizuit o serie de aspecte de ordin tehnic referitoare la investiţiile propuse a fi realizate în cadrul proiectului.

Termenul de realizare a proiectului este anul 2023, dată până la care toate localitățile înscrise în program vor beneficia de servicii moderne de apă și canal. Proiectul cuprinde peste 20 de contracte și va fi derulat prin Ministerul Fondurilor Europene, finanțarea fiind asigurată de Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020.

În ceea ce privește condițiile de participare la proiect, la rețelele de alimentare cu apă potabilă, o localitate trebuie să aibă minim 50 de persoane, iar pentru sistemul de canalizare, UAT-ul trebuie să dețină cel puțin 2.000 de locuitori. O investitie în alimentarea cu apă nu trebuie să fie mai mare de 1.000 de euro/locuitor, iar la canalizare alocația financiară nu trebuie să depășească 2.000 de euro pentru fiecare locuitor.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

 

Exit mobile version