Est News

Situația cazurilor de COVID la spitalul din Bârlad

Internări pe bandă, la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad, unitate suport COVID pentru județul Vaslui. La această oră, sunt internați 335 de pacienți, din care 10 la terapie intensivă și 325 în celelalte secții ale spitalului. Doar 28 dintre ei au dezvoltat forme severe ale bolii.

„Din punct de vedere al formei infecției cu SARS-COV-2, în acest moment sunt prezenți 39 de pacienți asimptomatici, 150 cu forme ușoare, 108 cu forme medii și 28 cu forme severe”, a declarat pentru Est News, dr. Angelica Gramaticu, purtătorul de cuvânt al spitalului bârlădean.

De la începutul pandemiei și până în prezent, la Spitalul „Elena Beldiman” s-au internat 1.638 de pacienți cu COVID-19, din toate zonele județului, 99 dintre aceștia fiind copii. Din păcate, 77 pacienți au pierdut lupta cu boala, 854 s-au vindecat și au fost externați, iar 345 s-au externat la cerere. 

Conform datelor oferite de conducerea spitalului, în unitatea suport COVID de la Bârlad au fost efectuate 8.060 de teste de diagnostic și 916 teste RT PCR la cerere, asta însemnând o medie de 138 de teste pe zi. (M.N.)

Exit mobile version