Est News

SJU Vaslui își construiește o morgă modernă. Investiția se ridică la 4,7 milioane de lei

Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui urmează să implementeze o investiție prin care va construi o morgă. Consiliul Județean (CJ) Vaslui a aprobat o hotărâre privind documentația tehnico economică (faza SF) și indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului. Necesitatea crearii unui spațiu nou pentru morga în cadrul spitalului rezultă din nevoia asigurării numărului de cabinete și spații administrative necesare funcționării corespunzătoare a SJU Vaslui din punct de vedere sanitar și administrativ.

Capacitatea Secției de Medicină Legală nu mai corespunde condițiilor actuale, fiind identificate deficiențe privind condițiile și dotările secției: spațiul pentru așteptare este necorespunzător; spațiul pentru morga este incorect dimensionat și nu asigură realizarea circuitelor funcționale corecte pentru personalul medical; crearea unor spații noi pentru frigidere; se impune crearea unui acces separat către morga, accesul existent intersectându-se cu accesele pentru pacienți.

”Având în vedere situația existentă, a deficiențelor constatate, se impune, în mod imperativ, asigurarea unor spații corect dimensionate și dotate pentru asigurarea serviciilor de medicină legală în condiții optime”, se arată în hotărâre.

Prin realizarea investiției se îmbunătățește foarte mult actul medical și se minimalizează transmiterea infecțiilor intraspitalicești. De asemenea, se urmărește crearea unui sector spitalicesc modern și performant, ușor accesibil, eficient, bine dotat, cu un personal motivat și bine pregătit. Finanţarea investiţiei se va face din bugetul local al județului Vaslui și se ridică la suma de  4.759.897 lei.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

 

 

Exit mobile version