Est News

Programul ”Banca de alimente” salvează de la foame multe familii nevoiașe din județul Vaslui

Crucea Roșie Vaslui continuă și în acest an să deruleaze proiectul ”Banca de alimente”. Programul a ajuns la a II-a ediție, după ce în cursul anului trecut au fost distribuite cantități importante de alimente la familiile nevoiașe din județul Vaslui. Beneficiarii programului sunt identificați cu ajutorul voluntarilor organizației sau din infomațiile apărute în presa locală. Ulterior, se face o anchetă socială la respectivele familii cu ajutorul serviciilor sociale din UAT, pentru ca persoanele cu probleme materiale să poată primi ajutor.

”Anul trecut am avut cantități importante de alimente, pe care le-am distribuit în perioada sărbătorilor de iarnă în mediul rural la familiile defavorizate. Considerăm că oamenii cu inimă mare pot fi alături de semenii lor și prin Crucea Roșie îi putem ajuta pe cei care au nevoie de noi. Noi montăm containere cu anumite mesaje, pentru ca oamenii care merg la cumpărături să poată dona alimente neperisabile. Într-o singură lună se adună cantități mari de alimente pe care le oferim familiilor să treacă sezonul rece, când este foarte greu pentru cei care nu au ce pune în farfurie”, a precizat Valeriu Caragață, președintele Filialei Județene Vaslui a Crucii Roșii din România,

Potrivit datelor Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială, la jumătatea acestui an în județul Vaslui primeau venit minim garantat 7.529 beneficiari, care au încasat în total o sumă de 2,1 milioane de lei. Conform acelorași date statistice, în luna ianuarie 2020, numărul asistaților social era situat la 7.602 beneficiari.

Ajutorul social se acordă familiilor și persoanelor singure, cetățeni români sau străini, inclusiv persoanelor fără locuință, ale căror venituri lunare se situează sub pragul de 142 lei – pentru persoanele singure și 527 lei pentru familia formată din cinci persoane.

(Dănuț CIOBANU)

Exit mobile version