de Dănuț CIOBANU
Drumul județean 244K Tanacu – Zgura va fi reabilitat pe o lungime de 7,6 kilometri. Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 14 milioane de lei. Modernizarea drumului va conduce la îmbunătățirea condițiilor de trai în zonă, precum și la dezvoltarea economică.
Consilierii județeni au aprobat o serie de modificări la proiectul privind ”Reabilitare și modernizare drum județean DJ 244K: DN 24 (Muntenii de Sus) – Tanacu – Bălțați – Crăsnășeni – Leoști – Vinețești – Oltenești – Zgura, L=7,650 km, județul Vaslui”. Finanțarea investiției se va face din bugetul local al județului Vaslui și al bugetului de stat, după cum urmează: bugetul de stat: 12.030.587 lei (inclusiv TVA); bugetul local : 2.316.395 lei (inclusiv TVA).
Tronsonul de drumul județean DJ 244 K, care urmează a fi reabilitat și modernizat, are punctul de început la poziția km 10+520 în extravilanul satului Tanacu, comuna Tanacu și se încheie după parcurgerea a 7,620 kilometri în intravilanul localității Bălțați, comuna Tătărăni, la poziția km 18+140.
Reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ 244K va contribui la îmbunătățirea condițiilor de trai și accesibilitate către această zonă pe viitor, precum și crearea unei infrastructuri necesare dezvoltării activităților din zonă și înlesnirea accesului mijloacelor de transport public de persoane și de intervenție în caz de urgență.
Reabilitarea și modernizarea acestui drum reprezintă o necesitate din punct de vedere economic, reducând durata de transport și costurile aferente. Desfășurarea traficului mic și de mare tonaj se va realiza în condiții optime, se va încuraja dezvoltarea economică zonală, facilitarea accesului la localitățile de interes major.
Consiliul Județean Vaslui a direcționat în primele șase luni ale anului 2020 suma de 36.260.133 lei la capitolul transporturi. Fondurile utilizate au avut următoarele destinații: 7.767.358 lei la secțiunea de funcționare vizând cheltuieli cu întreținerea drumurilor și cheltuieli privind rambursarea creditelor și suma de 28.492.775 lei la secțiunea de dezvoltare reprezentând cheltuieli de capital efectuate pentru investițiile noi și în continuare efectuate din fonduri publice pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere județene și cheltuieli aferente proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă implementate la acest capitol.