Est News

122.423 de vasluieni au votat până la ora 17.00. Vasluiul este printre județele României cu cea mai slabă prezență la vot

Până la ora 17.00, în județul Vaslui au votat la alegerile locale din 27 septembrie 2020 un număr total de 122.423 persoane, ceea ce înseamnă un procent de 28,98%. Cu urna mobilă au votat 1.098 de persoane, iar 3.122 persoane au votat pe liste suplimentare. La aceeași oră, cea mai bună prezență la vot din municipiul Vaslui s-a înregistrat la una din secțiile amenajate la Școala Primară Vaslui – 30,44%, iar la Bârlad cea mai mare prezență a fost înregistrată la Școala Gimnazială nr. 10 – 29,86%.

Pe durata primelor ore de la deschiderea secțiilor de votare situația a fost următoare: ora 8.00 – au votat 1,36% din persoanele înscrise pe listele permanente; ora 9.00 – 3,28%; ora 10.00 – 6,01%; ora 11.00 – 9,31%; 12 – 12,99%; 13.00 – 16,43%; 14.00 – 19,67%; 15.00 – 22,81%; 16.00 – 25,90%.

Tot la ora 17.00, situația pe județe în Moldova la numărul de voturi exprimate era următoarea: Suceava – 35,38%; Botoșani – 36,10%; Neamț – 35,14%; Iași – 28,82%; Bacău – 33,08%.

La nivel național, procentul voturilor exprimate la ora 17.00 a fost de 34,58%, județul Vaslui clasându-se alături de Iași și București printre unitățile adminsitrativ teriotriale cu cele mai puține voturi exprimate.

Conform datelor de la Biroul Electoral Central, în județul Vaslui sunt un total 542 secții de votare și un număr de 421.396 persoane înscrise pe listele permanente.

(Dănuț CIOBANU)

Exit mobile version