Cele mai atipice alegeri locale din ultimii 30 de ani au trecut. Deși s-au desfășurat în condiții speciale, românii nu s-au ferit să vină la urne, prezența la vot fiind similară cu cea a alegerilor locale din 2016.
Pentru USR și PLUS, reprezintă primul rând de alegeri locale naționale la care am participat. În toată România, o infuzie de politicieni noi s-a făcut în Consiliile Locale și Județene, iar anumite primării (Brașov, Timișoara, Sectorul 1 și altele) vor fi conduse de membri USR PLUS.
La Vaslui, USR PLUS a reușit să intre în Consiliul Județean, în Consiliile Locale de la Bârlad și Vaslui, dar și în câteva comune de pe teritoriul județului.
Ce înseamnă noua infuzie de politicieni în administrația locală?
1. În primul rând, mai multă transparență. Consilierii trimiși în consilii vor reprezenta vocea tuturor vasluienilor. Vom solicita transparență maximă pentru orice leu cheltuit.
2. Proiecte noi și inovatoare. Vom fi principala sursă de inovație în Consiliul Județean și Consiliile Locale. Proiectele pe care le-am adus în față în campanie vor fi propuse și vom căuta susținere pentru acestea în rândul celorlalte partide în următorii 4 ani.
3. Vocea cetățeanului, ascultată. Vom comunica cât mai des cu cetățenii. Vom explica procedurile și proiectele, vom asculta părerea cetățenilor și îi vom consulta permanent. Vasluienii de pretutindeni au nevoie să se simtă reprezentați.
Timpul trece rapid, iar în decembrie, vasluienii vor fi chemați din nou la urne pentru alegerile parlamentare. Un nou guvern de dreapta ar putea porni procesul de modernizare a României și sunt convins că vasluienii vor susține o astfel ofertă electorală.
Nu avem timp de odihnă – semnături, precampanie și apoi, campanie iar. Ultimul rând de alegeri pentru următorii 3 ani și alegerile care vor da tonul schimbării României.
Le mulțumesc celor care au votat USR PLUS la aceste alegeri și le promit celor pe care nu i-am convins să ne voteze că ne vom da toată silința să îi convingem la alegerile parlamentare.