PNL și PSD s-au contrat până și în ședința de adio a mandatului 2016-2020 a Consiliului Județean, motivul de dispută fiind, de această dată, pistele de biciclete din municipiul Vaslui. În timp ce consilierul PNL Liviu Iacob s-a plâns că a căutat timp de două ore, prin ploaie, zona specială amenajată pentru bicicliști, conducerea CJ i-a propus ca, după ședință, să meargă împreună pentru identificarea pistelor.
Încrâncenarea cu care PNL a abordat în ultimii patru ani ședințele de CJ nu a dispărut nici măcar în ultima întâlnire a aleșilor din mandatul 2016-2020. Aparent un punct fără miză politică, ”Planul de menținere a calității aerului în județul Vaslui, 2018-2022” a fost unul care a născut din nou patimi în tabără liberalilor. ”La serviciu” a fost același consilier Liviu Iacob care i-a întrebat pe cei din conducerea executivă a CJ unde sunt pistele de biciclete din municipiul Vaslui care apar în documente: ”Unde sunt pistele? Eu le-am căutat două ore, prin ploaie, înainte de ședință, și nu le-am găsit”. În replică, șefii PSD de la CJ i-au propus consilierului revoltat ca, după întâlnirea din sala mare a Palatului Administrativ, să meargă împreună prin Vaslui pentru identificarea pistelor de biciclete. Unii dintre consilierii social-democrați l-au trimis pe liberalul Iacob să găsească ceea ce caută în orașul unde locuiește, adică în Huși.
La același punct, un alt liberal mereu pus pe întrebări, Gheorghe Veziteu, a solicitat să fie adăugat un amendament referitor la mirosurile greu suportabile din ultima perioadă din municipiul Vaslui. Conducerea CJ și-a însușit amendamentul, însă nu l-a inclus în punctul de pe ordinea de zi pe motiv că nu ar avea nicio legătură cu ceea ce prevede ”Planul de menținere a calității aerului în județul Vaslui, 2018-2022” . (Ionuț PREDA)