Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui a scos, din nou, postul de director general la concurs, funcție pentru care s-au înscris de această dată doi pretedenți, fiind vorba de actualul viceprimar al municipiului Vaslui, Dragoș Cazacu, și o angajată a Primăriei Negrești. Funcția de șef al celui mai mare angajator din județ este deținută în prezent de directorul economic al insituției, Ioan Buruiană, care, cel mai probabil, va preda ștafeta secundului primarului Vasile Pavăl.
Viceprimarul de Vaslui Dragoș Cazacu este foarte aproape de a prelua unul dintre cele mai grele și importante posturi din județ. Este vorba de funcția de director general al DGASPC, post care a fost scos la concurs după cinci amânări consecutive. Inițial, în competiție s-au înscris trei candidați, însă, după evaluarea dosarelor, au rămas doi concurenți. Acum, Dragoș Cazacu și celălalt candidat, o angajată a Primăriei Negrești, din câte se pare nora edilului încă în funcție Vasile Voicu, vor trebui să treacă de o probă eliminatorie, un interviu de limbă engleză. Ulterior, pe 19 octombrie, este programată proba scrisă, urmând ca, în termen de cinci zile de la susţinerea probei scrise, să aibă loc interviul.
La ora actuală, funcția de director general este deținută de adjunctul Ioan Buruiană, împuternicit încă de acum opt luni să conducă DGASPC Vaslui, odată cu ieșirea la pensie a lui Ioan Armeanu, cel care s-a aflat la cârma instituției nu mai puțin de 20 de ani. (Ionuț PREDA)