Est News

Ce șanse de supraviețuire are tânărul care a căzut de la etaj azi dimineață la ora 6

Un bărbat de 23 de ani se află în stare foarte gravă, după ce a căzut în această dimineață de la un etaj al unui bloc  de pe strada Mareșal Constantin Prezan din Vaslui.  Victima este intubată și se pare că ar avea șanse de supraviețuire, după cum ne-au declarat surse din cadrul Spitalului Județean de Urgență.

Din declarațiile unui martor,  bărbatul, care consumase alcool toată noaptea, s-a dezechilibrat și a căzut în gol de la etajul doi. Inițial, voia să arunce niște chei de la etajul IV unde se afla, dar apoi s-a hotărât să coboare pe burlane, însă la etajul doi s-a dezechilibrat și a căzut.

Echipajul SMURD sosit la fața locului a găsit victima în stare comatoasă și a transportat-o la Unitatea de Primire a Urgentelor, din Spitalul Județean de Urgență. Având în vedere vârsta bărbatului, e foarte posibil ca organismul lui să reziste și  să supraviețuiască. (M.N.)

Exit mobile version