Est News

Alegerea celor doi viceprimari ai Vasluiului, la o nouă încercare. Consilierii PSD contestă încă odată procedura

Majoritatea PNL – USR-PLUS din cadrul Consiliului Local (CL) Vaslui a votat pentru a doua oară pe cei doi viceprimari pe care cele două formațiuni politice și-i doresc pentru mandatul 2020-2024, respectiv Lucian Braniște și Cătălin Mândru. Noua opoziție PSD din actualul legislativ a contestat alegerea celor doi viceprimari, în condițiile în care, pe lângă nevalidarea noului consilier care ar fi trebuit să-i ia locul lui Dragoș Cazacu, cinci consilieri social-democrați nu au putut participa fizic la vot în sala de ședințe a CL întrucât au fost diagnosticați cu noul coronavirus.

Alegerea celor doi viceprimari într-o ședință extraordinară a CL Vaslui s-a transformat într-un noul scandal întrece cele două tabere ale noului executiv. Totul a pornit de la prevederile Codului Administrativ în ceea ce privește prezența aleșerilor la ședința în sala de la etajul trei a Primăriei Vaslui. Concret, consilierii PNL și USR-PLUS au cerut ca votul să se desfășoare doar cu prezența fizică a consilierilor locali, chiar dacă jumătate din cei zece aleși PSD au putut participa la ședință on-line din cauza diagnosticării acestora cu noul coronavirus, ceea ce a impus izolarea acestora la domiciliu.
Nu s-a răsturnat căruța cu proști la Vaslui doar pentru a vota cei doi viceprimari”, a spus prin rețeaua on-line unul dintre consilierii PSD diagnosticați cu Covid-19, Leonard Negruți.
”Nu este o situație generată de Consiliul Local. Avem o ordine de zi (n.red. – care prevedea și alegerea celor doi viceprimari) ce trebuie respectată”, a replicat consilierul Cătălin Mândru.

După un îndelung schimb de replici între consilierii celor două tabare, s-a propus de către președintele de ședință Valentin Dragomir (PNL) votarea celor doi viceprimari doar de către consilierii locali prezenți fizic în sala de ședință, situație aprobată de către cei 12 aleși PNL și USR-PLUS. În schimb, consilierii PSD și cei al ALDE s-au abținut în ceea ce privește votarea celor doi secunzi ai primarului Vasile Pavăl în aceste condiții. Între timp, un consilier PNL s-a răzgândit și a ales aceeași variantă cu aleșii social-democrați, de a nu se vota în condițiile date cei doi viceprimari. Cu toate acestea, s-a trecut la vot și, așa cum era de așteptat, Lucian Braniște și Cătălin Mândru au fost aleși din nou ca secunzi ai primarului Pavăl, cu un total de 12 voturi al celor de la PNL și USR-PLUS. Urmează ca Instituția Prefectului să se pronunțe cu privire la corectitudinea celor doi viceprimari. (Ionuț PREDA)

Exit mobile version