Un bărbat de 53 de ani, din Ciocani, a murit în urma unui accident petrecut vineri dimineață pe raza comunei de domiciliu, după ce s-a răsturnat într-o râpă cu autoutilitara pe care o conducea. Polițiștii au întocmi dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească în ce condiții s-a produs evenimentul rutier.
Accident grav pe drumul județean DJ 243, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața. Este vorba chiar de șoferul implicat în evenimentul rutier care, în condiții încă neelucidate de către polițiști, a pierdut controlul asupra direcției autoutilitare pe care o conducea și s-a răsturnat într-o râpă de pe marginea șoselei. Bărbatul de 53 de ani, din Ciocani, a fost găsit în afara cabinei mașinii, probabil după ce a fost proiectat în exterior prin parbriz.
O autospecială de descarcerare și o ambulanță cu medic s-au deplasat la accident, unde, din păcate, victima a fost găsită decedată.
”
”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Bogdan Gheorghiță.
Polițiștii au întocmit dosar penal în acest caz pentru ucidere din culpă. (Ionuț PREDA)