Est News

Cum evoluează lucrările la șoseaua ocolitoare a Bârladului

Șantierul șoselei ocolitoare a Bârladului avansează spre nord. În urmă cu câteva zile, Dănuț Pilă, director general al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, a prezentat stadiul actual al lucrărilor la această investiție, în cadrul unei ședințe de lucru convocată la locul șantierului.

Lucrările la viitoarea variantă ocolitoare a Bârladului intră treptat în cea mai complexă etapă, și anume construirea traversărilor pentru calea ferată și a podurilor peste râul Bârlad. În paralel, se lucrează la ridicarea a 20 de podețe de-a lungul traseului construcției.

„După finalizarea fundațiilor indirecte, cu realizarea coloanelor, la culeea 1 și 2, continuă lucrările între kilometrii 6 + 700 metri – 7 + 600 metri, la stabilizarea solului cu lianți hidraulici. Au început lucrările de pregătire pentru construcția celor peste 20 de podețe de pe tot traseul construcției. Ne apropiem de finalizarea lucrărilor de vibropresare la cea de-a doua traversare peste râul Bârlad și începem fundațiile indirecte cu realizare a coloanelor. Avem în desfășurare și celelalte lucrări de relocare utilități de telecomunicații iar organizarea de șantier a avansat spre nord și se menține în continuare completă și funcțională pentru stadiul actual”, a informat George Stoian, supervizorul lucrărilor din partea CNAIR.

Reprezentanții antreprenorului și cei ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au invitat la discuție în cadrul ședinței de lucru și conducerea municipiului, participând la întâlnire primarul Dumitru Boroș și consilierul acestuia, Mihai Bîca.

„Am constatat că stadiul lucrărilor de pe șantier își menține dinamica și că șantierul avansează tot mai bine, de la o săptămână la alta. Lucrările mari la acest obiectiv se conturează iar cele două traversări peste râul Bârlad și alte două peste calea ferată au început deja. De la nivel local, împreună cu membrii cabinetului meu, continuăm să urmărim atent stadiul lucrărilor și să ne dăm concursul pentru ca lucrarea să se desfășoare în termenele stabilite”, a declarat primarul Dumitru Boroș, într-un comunicat postat pe site-ul Primăriei.

Reamintim că licitația organizată de CNAIR pentru execuția lucrărilor a fost câștigată de Asocierea SC Tehnic Asist SRL – SC Concept Infrastrade Logistic SRL Botoșani, iar proiectant este Search Corporation SRL București. Investiția este finanțată prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, iar valoarea totală a proiectului este de 186.557.576,44 lei.

Exit mobile version