Un basarabean de 39 de ani a fost prins de către polițiștii de frontieră vasluieni în timp ce încerca să iasă din România la volanul unui microbuz cu remorcă, deși avea permisul de conducere suspendat și necorespunzător categoriei de vehicul pe care îl șofa. Autoritățile de frontieră au întocmit dosar penal pe numele șoferului pentru conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat în Vama Albița un bărbat care conducea o mașină deşi permisul îi fusese retras şi nici nu era corespunzător categoriei pentru ansamblul rutier la volanul căruia se afla. Concret, șoferul basarabean s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieșire din țară, la volanul unui microbuz cu o remorcă.
”La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul este posesorul unui permis de conducere categoriile ”B” şi ”C”, iar pentru a putea conduce ansamblul rutier respectiv este necesară deținerea categoriei “BE”. Totodată, s-a stabilit faptul că bărbatul are permisul de conducere retras, începând cu data de 21 februarie 2018, pentru o perioada de 36 luni”, ne-a declarat responsabilul mass-media al Poliției de Frontieră Vaslui, Denis Lazăr.
Poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pe numele șoferului basarabean pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat. (Ionuț PREDA)