Est News

O plachetă jubiliară, dedicată regretatului numismat bârlădean Costel Giurcanu și societății de profil pe care a condus-o

A fost scoasă placheta jubiliară cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la înființarea la Bârlad a unei secții a Societății Numismatice Române. Apariția acestei plachete marchează împlinirea a trei decenii și jumătate de la înființarea acestei secții, dar și comemorarea celui care a fost Costel Giurcanu, președinte al Societății de Numismatică, secția Bârlad, timp de 35 de ani.

Ideea scoaterii unei plachete în memoria lui Costel Giurcanu, în an jubiliar pentru Societatea de Numismatică, în fruntea căreia a fost timp de 35 de ani, aparține membrilor Societății, împătimiți colecționari.

Placheta a fost bătută la o monetărie particulară din Oradea, costurile ei fiind suportate 30% de familie și restul de colecționarii numismați bârlădeni. Placheta a fost prezentată în cadrul unei activități organizate duminică, 6 decembrie, la Centrul cultural „Mihai Eminescu”, eveniment în care a fost evocată personalitatea lui Costel Giurcanu și trecută în revista activitatea Societății de Numismatică Bârlad.

„O parte dintre plachetele bătute la monetăria din Oradea va fi oferită oficialităților bârlădene și invitaților de seamă ai orașului. Alte exemplare vor merge în țară, în București, la Academie, la Societatea Numismatică etc. Altele vor ajunge la colecționarii bârlădeni care s-au implicat în organizarea evenimentului și care, astfel, își comunică dorința ca activitatea societății să continue și după dispariția celui care i-a îndrumat și organizat.”, ne-a declarat Vlad Giurcanu, fiul regretatului colecționar Costel Giurcanu.

Pe aversul plachetei sunt menționați cei 35 de ani de la constituirea Secției Numismatice Bârlad, iar pe revers este inscripționat mesajul „In Memoriam prof. Giurcanu Costel Ionel 1939-2020, președintele Secției Numismatice Bârlad 1985-2020”. De asemenea, pe revers sunt prezentate două monede din tezaurul descoperit la Fedești (Vaslui), monede pe care colecționarul bârlădean le-a cercetat aproape toată viața.

Vlad Giurcanu, fiul colecționarului, spune că se va implica în reorganizarea Societății și că în ianuarie sau februarie vor fi organizate alegeri pentru stabilirea noii conduceri, după care se va stabili programul activităților culturale ce vor fi organizate sub egida Societății de Numismatică Bârlad.

Costel Giurcanu a încântat, zeci de ani, publicul din țară și pe cel din Bârlad cu piese rare și foarte rare de numismatică. Merita pe drept să fie numit cetățean de onoare al Bârladului, măcar post-mortem. În urmă cu câteva luni, 13 instituții de cultură și educație din oraș au semnat un memorandum, propunând Consiliului Local acordarea titlului de cetățean de onoare post-mortem lui Costel Giurcanu, mentorul Societății de Numismatică Bârlad, dar și membru fondator al secției din Iași a Societății Numismatice Române. Dosarul întocmit în vară, cu documente și argumente pentru acordarea titlului de cetățean de onoare, depus de președintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor la Primărie, zace și acum în vreun sertar, negăsindu-se timp pentru a fi introdus pe ordinea de zi a unei ședințe de consiliu.

Societatea de Numismatică din Bârlad a fost înființată pe 6 decembrie 1985, iar Societatea Numismatică Română a fost înființată pe 28 decembrie 1903, fiind una dintre cele mai vechi forme de organizare din țară. (M.N.)

Exit mobile version