Sărbători amare, pentru o familie din Dodești. O femeie de 69 de ani, care are în plasament două nepoate adolescente, a rămas fără agoniseala de o viață.
Chiar Loredana Cerbu, primarul comunei Dodești, a postat personal pe Facebook un apel umanitar. Până la ridicarea unei noi construcții, familia are nevoie de obiecte de strictă necesitate și de hrană.
Nepoatele femeii a cărei casă a ars ca o torță pe 16 decembrie, una de 11 ani și alta de 14 ani, au nevoie de haine pentru că au rămas doar cu ce erau îmbrăcate la momentul incendiului.
Dacă doriți să ajutați familia Tincăi Necula, contactați primăria Dodești. Fiecare poate fi Moș Crăciun! (M.N.)